Romania. The land of (human) jokes

Inca din start spun ca, desi urasc birocratia, nu pot sa nu apreciez rapiditatea cu care par sa se miste, de la o vreme, lucrurile in institutiile de stat. Asta daca ai documentele ok. Si daca esti putin curios, inainte, sa vezi ce pasi trebuie urmati.

Daca nu, patesti precum cele 30 de persoane care stateau la coada, la Taxe si Impozite sector 3 pentru un tete-a-tete cu inspectorii fiscali. Fix locul in care aveam si eu treaba, ieri, adicatelea. M-am documentat pe net, sa vad cum trebuie sa ma prezint, m-am infiintat in fata registraturii, mi-am verificat hartiile si am fost repartizat la domnisoara inspector Staicu.

Cand am vazut grupul de cetateni din fata Camerei 1, m-a cam luat cu sudoare. M-am prins, insa, ca sunt vreo 11-12 inspectori fiscali care gestioneaza treaba si ca n-ar fi de mirare ca fiecare sa aiba in stand-by cam trei pinguini contribuabili. Zis si facut. La madama mea am fost fix al doilea si am rezolvat intr-un minut si vreo 37 de secunde. Asta spre stupoarea gospodinilor, care s-au si apucat sa ma balacareasca.

- Dom'le, si noi tot la inspectorii fiscali stam la coada. (o doamna cu privire urata, a la Olga Tudorache)

- La ce inspector, doamna?

- A, pai nu stiu...

- Pai n-ati intrebat?

- Pai unde sa intreb? M-am asezat la coada, ca toata lumea...

Am trimis-o la registratura, s-a interesat si a intrat chiar cand ma pregateam sa ies din sediu.

Asadar, sfanta coada ne coordoneaza magistral si la doua decenii de la sfarsitul erei de trista amintire. Nici nu stiu de ce sentiment sa ma las doborat. Sa-mi fie mila? Sa ma bufneasca rasul? Sa-mi vad de ale mele?

Pe de alta parte, nici noi, ca natie, nu dam semne ca suntem in pragul unei Renasteri intelectuale. In continuarea Odiseei mele, am ajuns la Registrul Auto, azi. Discutia de mai jos are loc intre doi onorabili domni, cam la 45 de ani fiecare, in fata unui automat de cafea. Precizare: jucaria functiona cu fise de 50 de bani si hartii de 1 leu. Iar preturile erau fie 1 leu, fie 1,50 lei.

- Ba, uite, vrei de 1,50 lei, bagi hartia pe acolo si fisa pe acolo...

- Da, ba...Bag. (si baga o hartie si o fisa) Ce vrei?

- Capuccino... (dupa indelungi cautari, cel cu banii apasa butonul de capuccino. Evident, paharul cade si incepe procesul de prelucrare). Doritorul exclama puternic: Sa moara ma-sa, merge, baaaa! (ridica paharul cand e gata, si soarbe lacom o gura). Scuipa si concluzioneaza. De cacat!

- Ia, bag si eu. (baga si cel de-al doilea domn 1,50 lei, dar selecteaza o cafea de 1 leu)

- Baaaa, esti prost?!? Ai pierdut 50 de bani.

- A, futu-i! (apasa disperat pe toate butoanele) Nu mai merge, ba... I-am pierdut.

Clipa in care eu, impaciuitor, ii ofer o fisa de 50 de bani si-i spun ca intentionez sa-mi iau un macchiato, de 1,50 si ca, asa, pun doar 1 leu peste ce a ramas. Amandoi se uita la mine foarte mirati...

- Adica cum?

- Pai luati 50 de bani de la mine, adica vi-i recuperati pe cei din aparat. Iar eu mai pun doar un leu peste, pentru ca oricum vroiam sa iau cafea de 1,50 lei.

- Aaaaaa....Tot n-am inteles. (zice cel cu scurgerea de capital). Iar celalalt face o mutare magistrala: scoate din portmoneul lui 50 de bani si mi-i intinde...

- Nuuu, zic, v-am dat eu cei 50 de bani blocati si pun restul peste.

- Aaaaaaa....

Si au plecat. Nu sunt convins, insa, ca au inteles manevra matematica.

...da' cu mamele ce au avut?

De vreo doua weekend-uri incoace il tot scot pe fi'miu la aer, fara carut. Ba sta in brate la mine si facem pasi, ba stam pe cate o banca si ne uitam la tot ce misca: masini, catei, oameni. Primul lucru pe care l-am remarcat: Piticu' e total fascinat de zgomotele motoarelor si de saniile copiilor. Al doilea, in schimb...nu tine neaparat de el. In sensul ca ar putea face parte, la un moment dat, din viitorul sau apropiat. Idee care, sincer, m-ar ingrozi. Cu riscul de a suna...batran, o spun: frate, copiii din ziua de azi injura si se cearta ceva de speriat!

Dar sa si ilustram enuntul, zic! Mergem intr-un mic scuar, langa bloc. Vreo patru pusti si o pustoaica se bateau cu bulgari. Unul dintre ei, la vreo opt ani asa, centaurul grupului, miezul, ii tot hartuia pe ailalti. Ba ii freca pe la ochi, ba le punea piedici, ba le sterpelea fesurile. La un moment dat, o tranteste pe mica zana intr-o gramajoara de zapada. Care mica zana venise la joaca la pachet cu micul zan, fra' su. Care fra'su ii bate obrazul, amical, viitorului bizon: "Ba, ce ai cu sor'mea?!?" gen. Raspunsul, foarte bine "documentat": "Du-te-n ma-ta, ba, prostule!". M-a amuzat iutimea de minte a copilasului cu sora trantita: "Vezi ca mama e aici, in parcarea de langa...". Si m-a pus pe ganduri reactia taurasului.

Trece o saptamana. Tatal si fiul iau, din nou, loc pe o banca. In parc, de data asta. Pe un derdelus improvizat, o gasca similara cu cea de mai devreme - media de varsta 7-8 ani - facea o harmalaie de nedescris. Ce se intamplase: un pustiulica mai sfrijit isi luase un picior in ochi de la un tovaras la fel de sfrijit, dar ceva mai tupeist. Asta o tot tinea ca n-a vrut, ca era o joaca, ca a alunecat, ca-si cere scuze. O fatuca, mai rasarita, un pic, l-a apostrofat rapid pe vinovat. "Esti un idiot!". "Ba nu, nu sunt", a sunat apararea lui, una incapatanat de italiana, tip catenaccio. "Ba esti!", a continuat fata. Moment in care, un alt copilas, rasarit din neant, a pus bomboana pe coliva viitorului exilat: "Sa moara ma-ta, ba, ca l-ai lovit!"

Concluzii? Viitorul nu suna deloc bine. Ma gandesc, din ce in ce mai des, sa-l invat pe Pitic sa asculte muzica la casti, de mic. Plus de asta, constat ca soarta (substantiv feminin, culmea!!!) a batut, sadic, pe raboj ca mamele sunt cele care trebuie sa plateasca astfel de polite. In fond, nimeni nu zice, niciodata, "Sa moara tac'tu!", nu?

PS: Tot pe derdelus, un pusti cu ochelari se infigea, in mod repetat, cu un faras sub fund, ba in copaci, ba in gard. Dincolo de amuzamentul stupid si involuntar pe care ti-l provoaca o asemenea scena, nu poti sa nu te intrebi: oare parintii lui sunt orbi de-l lasa singur?!?

Dependenti de Facebook

Nu vorbesc in dodii. Am cont de vreo doi ani de zile. Timp in care am strans 400 de prieteni (90% cunoscuti). Postez fotografii, cantece, mesaje. Da' uneori ma ia si pe mine starea de blank. De fapt, reformulez: un fel de forta invizibila ma tine cu degetele departe de tastatura si-mi pune val pe ochi. Culmea e ca ma simt prost. Incapabil. Impotent intelectual, cum zicea profesorul de mate Onea, printr-a opta. Cum, sa n-am nimic de scris pe mighty FB?!? Tocmai eu?!?

Nu cumva am picat, la fel ca alte 600 milioane de oameni, intr-o capcana frumoasa? Nu cumva...nu mai stiu sa ies? Nu sunt adeptul vreunei teoriei a conspiratiei. (mai degraba a constipatiei sau transpiratiei) Dar nu cumva pierdem nu mult, ci foarte mult timp si nu multa, ci enorm de multa energie cu aceasta gaselnita oarecum "imprumutata" cu japca de - pana la urma - unui pusti frustrat, parasit de prietena?

Cati dintre voi nu-si incep ziua cu wall-ul de pe Facebook? Cati dintre voi nu stau pe net, de pe telefon fix pe acelasi site de socializare? (am numarat chiar azi in metrou: din 9 persoane aflate in jurul meu, 5 butonau de zor) Pe la americani, se moare din cauza asta. O doamna era atat de concentrata sa joace Farmville incat n-a dat un pipi chior pe copilul care i s-a sufocat.

Pe la noi inca n-am auzit de drame similare. Urmeaza, insa. Acusica vad ca vine valul de stiri despre pusti bolnavi, cu parinti plecati de acasa. Dependenti, cu mame si tate workaholici. Muribunzi. Morti. Acordati-i lui Zuckerberg inca un an, cel mult.

PS: Evident, aceasta postare se va duce direct pe wall-ul de Facebook...