Mai vino, minte, pe la noi...

Nu stiu daca Ioana Radu, usoara-i fie tarana si odihnitoare...odihna, ar fi reusit sa dea viata titlului acestei postari. Are dumneaei una cu "Mai vino, seara, pe la noi... " de la care as fura muzica, jur!

Stiu, insa, ca, la necaz, un apel la 112 e cu doua taisuri. N-am avut prea mult de-a face cu ei, insa m-am convins: oamenii de-acolo fie se plictisesc, fie trateaza orice apel la futu-i ma-sa, satui, probabil, de nebunii care-i terorizeaza. Iar aici as pune o steluta, in semn de intelegere. Totusi, avem asa:

Intamplarea no.1: acum vreo doi ani, toamna, pe Autostrada Soarelui. Noapte. Masinile incetinesc, avarii. Pe sosea, un barbat spulberat. Rupt in doua. La propriu. Toata lumea il ocoleste. Ca sa nu am procese de constiinta, incetinesc si sun, in ideea ca il iau ei de-acolo si evitam naibii o ciocnire in lant. Parca si ploua marunt. In fine, imi dau datele si anunt toate cele. Ce credeti ca m-a intrebat operatoarea ? Sunteti sigur este mort? Pai, doamna, ma scuzati ca nu m-am dus sa vad daca JUMATATEA DE SUS mai respira!!!! (Desigur, n-am spus asta, i-am repetat, doar, ca bietul om fusese rupt in doua, in incercarea, total aiurea, de a traversa.)

Intamplarea no.2: astazi, tot toamna, departe de Autostrada Soarelui, la birou. Zi. O colega ne anunta ca pe trotuarul din spatele cladirii zace un barbat care respira greu. Sun la 112. Ma paseaza la ambulanta, le explic tot ce mi-a spus femeia: barbat, in jur de 35 de ani, probabil baut, nu ne dam seama daca e constient sau nu, dar respira. Nu gasiti ca e pacat sa stea in ploaia nenorocita de-afara, chiar daca e complet in stare lichida. Muci de beat, adica? Si vine indemnul patriotic - la misto sau nu, decideti voi - : Eu zic sa mai mergeti o data la el, sa vedeti daca nu cumva doar se odihneste in ploaie. M-am abtinut de la comentarii, desi o vena mi-a batut insistent in tampla. Am rugat-o pe cea care il gasise sa se asigure ca e acolo. Finalitatea e ca taman cand a coborat ea, alti doi cetateni l-au luat pe amarat intr-o masina si au plecat spre Urgenta. N-a mai fost nevoie de bravii nostri de la 112.

Dar am ramas cu un gust amar. Si prin fata ochilor s-a derulat pelicula cu frustrari, pe care o tot vad si revad de vreo 2-3 ani incoace: ce facem cu sictiritii si neatentii de serviciu? Ce facem cu functionarii publici, cu asistentele care isi fac treaba in dorul lelii si, stiu eu, din cauza sistemului sau nu, mai omoara cate un copil? Ce facem cu vanzatoarele de la alimentara, cele mai mari frustrate personaje ever? Ce facem cu cei de printre rafturi, din market-uri, care ti-ar tranti pumn dupa pumn la intersectia nas-ochi-gura, daca ai tupeul sa ceri indrumare? Sau cu soferii, care au senzatia ca tu, daca stai intr-un birou, castigi de 482 de ori mai mult decat ei, acesti semi-zei care muncesc de rup? A, sa nu uit: si au experienta, ba baiatule!

Desigur, daca m-ar auzi cineva care nu da doi bani pe astfel de maruntisuri, ar zice ca prea pozez in interesant. Pe de alta parte, daca macar vreo doi-trei interesanti de-astia ca mine ce fac parte dintr-un grup de 15-20 de persoane ar ridica astfel de semne de intrebare, poate, poate, am mai avea o sansa de izbavire. Da' n-ai sa vezi, neam! Nesimtiti am fost, suntem si vom fi. Acum si pururea, si-n vecii vecilor.