Uniformi cu uniforme. De vreo 20 de ani

(Iar scriu un) disclaimer: nu am ni-hi-hi-cio treaba cu moda, port cam ce-mi trece prin cap, deci, teoretic, nu trebuie sa va luati dupa mine! Dau, insa, din...taste pentru ca 1) vreau si 2) pot.

Primii de care-mi aduc aminte sunt egarii turcesti. Cu variantele, mai mult sau mai putin acceptate, iegari, streci, colanti. Cred ca era prin '90 sau '91 cand dadu strechea in tot poporul consumator de kitsch. Recunosc, recunosc: aveam si eu. Negri, cu cate-o dunga sanatoasa, verde fosforescent, pe lateral. Un vis! Mergeau de minune, intr-un asorte uberfashion, cu tricoul cu... nu radeti, Testoasele Ninja. Fara April O'Neill. Mai conta ca tot orasul ii purta cu fala? AVEAM, deci EXISTAM!

Evolutia a presupus guma Stimorol, o tunsoare "castron" si o comparatie fortata cu personajele din "Bayside". Toti baietii purtau, invariabil, camasi cu patratele (rosii daca se putea) descheiate, cu tricou pe dedesubt. Combinatia se facea cu bastile fake Adidas, Kangol sau Lacoste.

Fetele, in schimb, o dadusera pe blugi. Jeansi, sa nu cumva sa ma certe Inchizitia. Little Big, Big Star sau Forza musai, ca se citea brandul pe buca mai ceva ca acum! Erau usor despicati, pe glezna, ca sa pice frumos pe ghetele or-ibil-topedice Andre-istice. Of course, uniforma se completa cu o geaca tot denim. Apropo de denim: toata lumea se dadea cu Denim Tornado, cu XL (cum adica, ce e asta? Xavier Laurent, cu variantele 1 - negru, mai tare si 2 - argintiu, aproape unisex) si Denim Fire.

Sacou? Nope. Doar la ocazii! Baluri si reuniuni, gen. Si neaparat al tatalui, maron sau visiniu. Daca nu, pantaloni de stofa, camasa inflorata si cravata prost asortate. Pantofi dubiosi (cu varf nici rotund a la Loafers, nici ascutit, nici moderat, cu "W" brodat al Brogues-ilor - hai ca astea chiar sunt studiate!) si, bineinteles, sosete albe.

Usor, usor, printre gecile imitatie de piele, a inceput goana dupa adidasi. Pantofi sport, that is. Aveai Naichiu' si Ribacu', existai! N-aveai...erai un loser cu Danco. Statut pe care l-am depasit onorabil, dar cu greu. Prima oara, prin clasa a saptea, odata cu o pereche de Puma clasici, pe care i-am purtat vreun an de zile, desi sarisem intre timp la numarul 44 iar ei erau 43. La liceu, odata cu fixarea marimii, m-am abandonat si altor placeri adidasistice.

Baiat? Hip-hop? Nimic mai simplu: uniforma se compune din pantaloni largi si tricouri de hochei, baseball sau...maiouri de plasa, cu Chicago Bulls. Plus batic (cu steagu' Americii) legat smechereste la cap. Toata aripa raperistica de la malul marii se purta, cu mandrie, in acest fel. Erai smokin' cool si usor de incadrat in generatia Atomic daca aveai si o geaca de firma. Eventual Fubu (alea cu "05" pe ele, pe care o ex-a de-a mea le-a botezat Fudu), Pelle Pelle sau "uniforma" galbena HH (Helly Hansen). Fetele, in schimb, erau in miezul cautarilor. Descoperisera tricourile cu mesaje intelectuale (Yes/No, Black/White) incriptionate fata-spate, dar nu pareau multumite.

Si a venit dezmatul din ultimii ani, cand treaba s-a schimbat radical. Odata cu mixul deloc fericit produse originale/fake-uri se poarta orice. Nu e prea greu, totusi, sa identifici uniforma. La baieti, avem pantalonii de slabanogi, cu camasa lucioasa pe dinauntru, cureaua batuta in pseudo-tristale Bengovski, pantofii luciosi sau Conversii. Se adauga o cravata cu nod subtire sau un fular de tip sal Botezatian si se amesteca dupa gust.

Dansele, in schimb, nu s-au decis intre cizmele tricotate si cele cauciucate. Stiu ca-ti plac, Mirule, dar ti-am zis parerea mea :). Pentru doritoare, cred ca le mai am pe-ale bunicului, Dumnezeu sa-l ierte. Sunt verzi, marimea 40-41, usor folosite la gradina din Palazu. Basca sunt vintage, soro: de prin 1990. Numai bune de purtat in Bucuresti! Anyone?

Barbieritul si femeile: numai necazuri...

Dimineata. Nu dis-de, ci doar dimi. Pe o ploaie marunta si sacaitoare, ma cocot alene in 135, spre munca. Pe jumatate adormit, of course. Ma trezesc, insa, imediat, la auzul unei conversatii filosofice de mare complexitate, cu doi pusti drept protagonisti. La liceu, probabil, indivizii.

Unul dintre ei, cu castile pe urechi, era "catalizatorul". Vorbea extrem de tare (usor surd de la atatea manele, pesemene) si-l angrena si pe celalalt in dezbatere, chit ca cel din urma parea genul sictirit. Au inceput cu o tema normala pentru varsta lor, barbieritul. Seful vorbelor povestea: "Coaie, io, asta vara, ma faceam mai des, ca sa fiu si eu fresh ashea! Da' acu' mi-e lene, jur! Da' se cunoaste, stii...Cum nu ma fac un pic, se cunoaste, ca io ma rad din clasa a patra!"

Atent la un "necaz" atat de mare, nici nu mai stiu cand au trecut la capitolul "femei".

"-Coaie, mi-am jurat ca nu-mi mai trebuie toata viata!
- Ce, coaie?
- Femei, coaie! De cate ori ma indragostesc de una, sufar, pe bune! Ca sufar, pana mea! Nu mai vreau! Daca e sa mor singur, mor singur, asta este! N-o sa caut toata viata...
- Da, coaie, ca asa ai patit si cu ailalta. Tu sufereai si aia facea misto de tine...
- Pai ce, in uichend am avut atata treaba: aveam sa-i fac calculatoru' lu' Andreea, trebuia sa fac si rezumatu'... Am facut ceva? Pwla, n-am facut nimic! Am stat si am plans...M-a intrebat si tata ce am, ca el zice mereu , da' nu i-am spus... Acuma, cat pot sa mint, zi si tu ?!? Si, pana la urma, tu cum ai fi procedat in locul meu, uh? Ia gandeste logic: daca esti cu una din clasa, tu te-apuci si zici la toata scoala? Io am fost prost: am scris pe caiete, pe ghizodan, telefonul meu avea cod numele ei, avea poza ei, intelegi?"

Usor plictisit sa joace rol de "umar pe care sa plangi", interlocutorul intoarce capul in directia opusa, spre geam. Povestitorul, insa, insista, intinzandu-i o casca.

"-Ia coaie, de asculta! Toata iarna am plans pe melodia asta! Si acum stii pe care plang? Are Nicolae Guta una, coaie...Plang de cate ori o aud! Am stat in uichend ca prostu' si am plans pe asta! A, si mai plang pe una, vreau s-o descarc azi pe toata. Adrian o canta! Uita-te pe telefon, are 49 de secunde, coaie, da' stii cum: te unge pe suflet!"

...iar aici am fost nevoit sa cobor. Pacat, mare pacat! Mi-as fi dorit sa cunosc intreg playlist-ul de emotii al acestui adolescent nu miop, ci nebarbierit, care a sintetizat, in cele 15 minute de drum, doua probleme esentiale ale barbatului de mai tarziu.