Omul, in general, e un cabotin. Un parsiv, un magar fara coaie, un nesimtit si un indiferent. Loveste cand cel de langa el e la pamant, dar are grija sa fie primul care ii ofera aceluiasi individ, in alta ipostaza, un umar pe care sa planga. Face asta ranjind, desigur. Scuipa, dar sterge imediat ce i se ofera ocazia...Si mai da si cu parfum. Astia suntem. Ne prefacem interesati de soarta amaratului doar cand drama acestuia ne umfla buzunarele sau stomacul.
Mi-e scarba de tot ce tine de moartea lui Michael Jackson. Il stiti, ala negru, trecut prin 'nalbitor, de respira greu si avea bucurii la copii. Ala, asa cum era el vazut: pedofil, tampit, nebun, extraterestru, megaloman, disperat, ipohondru, molestator, drogat. Ala de radeam de el, cu doua zile inainte sa plece la intalnire cu fostul socru, Elvis, ca vrea sa puna, pe scena, 300.000 de cristale Swarovski...
Ala care a trimis in dormitor "n" cupluri in calduri in anii '80 si la inceput de deceniu noua, si care a invatat lumea cum sa se miste de la stanga la dreapta si dinspre inainte spre inapoi, cu stil, in pasi ireali de moonwalk. Ala de avea de gand sa se sinucida pe scena, caci n-ar fi dus, in veci, la bun sfarsit cele 50 de concerte din Marea Britanie. Si tot ala de mi-am dat seama ca, desi n-am fost niciodata fan (tricoul din 1991 nu se pune, era la moda) m-a facut sa-i fredonez melodiile si sa-i stiu clipurile de la cap la coada si vitzavercea...
Ce a ramas acum din el? O papusa de 50 de kilograme, fara par si cu coastele frante. Zice-se ca pana si creierul ar fi ajuns la altii. Pielea si nasul si le-a pierdut de multa vreme. Si...cam atat. Asta, insa, pentru cei care se impaca de minune cu superficialitatea lumii de la suprafata si sunt fani declarati ai pastilelor inghitite fara prea multe intrebari. Noi, toti ceilalti, vom avea mereu MUZICA.
