My prrrrrrecious

Astazi, despre Pitzi Pretioasa. O stiti....Isi desfasoara activitatea in fiecare birou care se incadreaza intr-o limita a decentei decorativ-financiare. De obicei, eroina noastra lupta cu viata la categoria "sub 30". De ani. Sunt si exceptii, insa.

Pitzi Pretioasa, pe care o vom nota, de-acum inainte cu PP, pleaca mereu de jos. Pulovere lalai, adidasi mult prea macho, nefericit combinati cu blugi (jeansi, ma rog) din Obor, par vopsit intr-un blond fie prea strident, fie prea spre portocaliu si...nici urma de feminitatea pe care, vrei-nu vrei, ti-o ofera, la un moment dat, un machiaj bun.

La inceput, PP e saritoare. Rupe podeaua cu sprintul ei ori de cate ori e vorba sa contribuie cu ceva la bunul mers al uzinei de productie. E incredibil de agila. Te streseaza cu bunavointa ei, chiar. Apoi, odata cu retehnologizarea, culmea...statutul prietenei noastre, PP, creste. In ochii si-n creierasul ei bi-neuronal, cel putin. Uita de unde a venit si cine e , cu adevarat. O observi cum, cu o tactica a cameleonului, incearca sa fure de la colegele din jur. Mai niste decoltee, mai o rochita minuscula, mai o tona de fond de ten pe pometi, de zici ca e masca venetiana, la un moment dat. O vezi cum calca usor, incercand, parca sa leviteze la doi centimetri deasupra solului si cum isi tine nasul in bataia...aerului conditionat.

Crezi ca ai de a face cu o super diva? Crezi ca Pitzi a noastra a trecut la statutul de viespe de mall? Esti doar la jumatatea drumului, prietene! Prima si prima oara, iti dai seama ca, de fapt, artista s-a transformat intr-o pretioasa. Nu mai face absolut nimic si, desi are un job sub al tau, din toate punctele de vedere, adopta postura gainii. O stiti? Aia care sta mereu cu mainile infipte in solduri si cotcodaceste, scuipand graunte sau boabe de porumb in jur. Sa te mai ajute cu ceva? Bai, esti copac?!?Pai pana si o basina i se pare ceva nefiresc. Doar n-o sa-si strice unghiile, nu?

Apoi, stai si procesezi un pic informatia, la rece. 111100001111100000011111! Adica, in traducere: frate, las-o sa se faca de cacat singura, nu te mai enerva! Oricum, lipsa de educatie se observa in discursu-i monoton, pigmentat cu erori gramaticale si un mare vid la capitolul politete. Oricum, indiferent ce ar pune pe ea, e la cutite cu deo stick-ul... Oricum, privirea ei iti da senzatia ca incerci, de nebun, sa stai de vorba cu un peste din acvariu. Si...oricum, indiferent in ce ar poza, nu ramane decat o pitzipoanca pretioasa, ratacita in jungla noastra cu noxe si cocalari.

Buda Bar

E cam ce-mi doresc eu de la spatiul intim in care ne desfasuram, volens-nolens, cel putin o data pe zi: sa se transforme intr-un bar. Asta pentru ca intotdeauna am fost de parere ca marile idei se nasc pe 'tron' si au nevoie de sustinere. Au nevoie de un mediu propice in care sa incolteasca si sa-si ridice aripioarele. De ceva zen cu parfum lounge.

Ca multi alti imprastietori de testosteron (caci doamnele sunt muuuuult prea delicate cand vine vorba de...creativitate in baie) incerc sa-l creionez la randu-mi, pe cat posibil. Recunosc deschis ca citesc cu nesat ori de cate ori prind colacul liber. Daca mai e si incalzit, deja...uuuuuu! Cu netul am rezolvat-o: wireless-ul ma ajuta atunci cand trebuie musai sa prestez miscari digitale, printre picaturi de eforturi ale unor anumiti muschi. Dar! Dar! Dar! Visez cu ochii deschisi la un televizor incastrat in faianta (lcd pe portocaliu se tine?), blocat pe Eurosport 2, canal divin, care binecuvanteaza audienta cu minunatul snooker (fotbalul nu merge decat in sufragerie) si yachting, frate! Ma aude cineva acolo?

Si inca un amanunt. Sper, din suflet, ca va veni acea zi in care sotia mea isi va scoate absolut toate device-urile de machiat din baie atunci cand o rog sa-mi acorede sapte minute de inspiratie si nu va interveni peste cinci secunde in cautarea stick-ului, rimelului sau a oricarui alt obiect necesar infrumusetarii zilnice. Oricum, ii sunt dator vandut pentru intelegerea si rabdarea de care da dovada atunci cand jumatatea ei este trosnita de momente de...creatie.

Pula non stop. Poate invatam si noi ceva...

Pula...Croatia, adica. Clipul este plasat, probabil, strategic pe Youtube de niste neni au facut un site de promovare a turismului in indelung-dezbatuta-la-noi statiune din Croatia. (ca o curiozitate, scrie acolo si ceva despre Kultura u Puli)

Stiti voi...promovare pe net. Chestia aia cu care nimeni din Ministerul pu...scuze, Turismului n-are nicio tangenta. Nici macar zana buna a plimbarilor si posetelor, Elenuta. Cea mai buna dovada: niste tour-operatori belgieni care vor sa aduca popor la mare ne-au batut obrazul cum ca suntem praf-tandari. O simpla cautare pe Google, la imagini, dupa cuvantul 'Romania' da drept rezultat cam asa ceva:

Asa ca...radem noi de Pula non stop, dar n-ar strica sa iesim din fundul lumii urmandu-i exemplul, zic.

PS: Un mare fenx catre digital pidjin lovin' chick Miruna. Ea fu cea care semnala treaba cu non stopu'.

Laptele si ceapa lu' nea Iulica olteanu'

Inspirat de postarile fotbalistice de-o substanta deosebita prestate en-gros de colegu' Caretas (exilat la Sofia precum poetul Ovidiu intr-un bar din zona peninsulara a Constantei)
m-am gandit sa mai scrijelesc si eu ceva pe copacul cu amintiri. Ceva oarecum legat de sport.

De azi dimineata ma sacaie o intrebare: oare nea Iulica olteanu' mai traieste? Trebuie sa bata spre vreo 85 de ani asa... El, arbore pribeag alb-albastru, ratacit intr-o padure de stelisti. Singurul individ suficient de (ne)sanatos la cap incat sa tina cu Universitatea Craiova, desi tot cartierul nostru de pe la jumatatea anilor '80 tremura pentru Lacatus si ai lui. Farul iese din discutie. Sluga ros-albastra, deh!

Mi-l aduc si-acum aminte pe bunicul lui Danut, asa cum ii ziceam: simpla lui prezenta pe un stadion ruginit (vezi alde Conpref sau Vointa, din complexul de pe Badea Cartan) era o garantie a distractiei. Se agita ca un yo-yo la goluri, injura la ratari, se lua de antrenori si jucatori, le indica scheme de joc, ce mai, era un one-man show adevarat, picat din cer intr-o epoca gresita! Cu vesnicii sai pantaloni de stofa sufocant de groasa, calcati la dunga, camasa cu maneca lunga, vesta de lana si palarie (echipament valabil indiferent de anotimp), cu nasul mai mereu rosu si borcanat, cu ochii de-un albastru ireal si vorba-i faimoasa: "'Tu-ti laptele ma-tii, mai tii cu Steaua? Pai aia e echipa ma, tu'ti ceapa ma-tii!"

Asa-mi zicea si cand eram copil, asa mi-a zis si ultima oara cand ne-am intalnit pe strada, acum vreo doi ani. Si mi-am dat atunci seama ca imi este tare drag. Saracu', nu va sti niciodata ca de multe ori, la meciuri, eu si cu frate-miu i-am scuipat seminte in cap, pe spate si in prin buzunare. Nu stie ca noi toti il luam mereu peste picior, pentru ca ni se parea ciudat ca mirosea a spirtoasa, branza si statut. Sau ca "priceputenii" din zona, tata, nea Puiu sau nea Gica Siguranta ii scoteau ochii cum ca urmasii lui Balaci se chinuiau sa se joace de-a fotbalul, pe cand vitezistii nostri bifau performante la CV-ul european. (Da, acum stiu ca greseau. Europa Romaneasca a deceniului opt a inceput, pentru noi, in Banie...)

Cum, de altfel, nu cred ca-si da seama ca se afla printre putinii oameni pe care i-am apreciat si ii voi aprecia mereu tocmai pentru faptul ca tine cu Craiova. Specie pe cale de disparitie, care nu si-a tradat niciodata crezul. Omul pe care nu l-am auzit numindu-si favoritii prosti, tembeli, idioti, ratati sau cum ne mai vine noua pe varf de limba, cand vrem sa aruncam cu venin spre teren. De la el am invatat ce inseamna sa fii suporter. Saru'mana, bre, nea Iulica! Sper ca esti bine...