Muzica si pace

Gasita la costin. Doar...ascultati.




Pe site-ul campaniei, mai multe. Muzica si pace!

Put a sock in it, fratilor!

De multe ori, daca ma intreaba cineva cu ce ma ocup, mi-e rusine sa zic ca sunt jurnalist. Si nu mi-e de meseria in sine, care, facuta by the book, chiar iti aduce anumite satisfactii, ci de imaginea pe care presa a inceput sa o aiba in randul oamenilor. Parca a ajuns o sperietoare, pe jumatate creata, jumatate cheala, cu dintii cariati si cu buzele fluturand in vant cel putin la fel de urat precum face perechea acoperitoare de gingii apartinand Marilenei Nitu.

Pai cum altfel ai descrie o institutie care acopera un cutremur cat se poate de obisnuit (caci, imi pare rau sa va spun, descreierati fani ai OTV, nu exista nicio conspiratie dinspre Institutul de Fizica a Pamantului sau din partea celor care se ocupa de statia de la Vrancioaia, a fost un cutremur OBISNUIT) ca si cum ar fi inceputul sfarsitului?!?

Ca sa citez din colegii de la realitatea, unde am butonat si eu, ca mai tot omu' (si chiar au fost niste poporeni interesati, o arata si cifrele), sa ma interesez de magnitudine si intensitate: "din fericire, nu au existat victime..."; "din primele informatii, se pare ca nu exista cladiri avariate". Hold on, hold on, my brother! vorba poetului-cantaret Cohen...

Voi chiar va doreati asta, nu?!? Voi chiar va doreati ca-n loc de un reporter absolut penibil, care povestea in direct, in mijloc de prime-time mioritic, cum i se falfaie lui candelabrul in apartamentul din Piata Unirii, sa aveti vreo 14 blocuri la pamant, 237 de morti, 2 autobuze cu copii strivite de un camion ce se deplasa cu ditamai alaiul spre o inmormantare...Eventual, totul filmat de doi amatori, unul la nivelul pamantului (care, evident, a prins si cutremurul si happening-urile respective) si unul de pe bloc, nu?

Va doreati atat de tare, incat ati uitat, din nou, cu ce se mananca scara Richter (aia de o tot citati cu grade ca pe termometru sau cadru militar, dupa preferinta) si scara Mercalli (aia pe care o tot vedeti ca pe o alternativa la Richter). Plus ca ati inceput penibilitatea aia pe care o caracterizati folosind un concept candva sfant, cel de BREAKING NEWS, cu un background absolut inutil si cu o informatie aruncata la plezneala: cum ca primarul Oprescu, in ziua in care facea pe profetul, a scremut cifra de 500.000 de morti la intaiul seism ce isi va umfla muschii in Bucuresti.

Apoi, in conditiile astea, put a suck in it, fratilor! Eu ma las! Nu numai ca m-ati scarbit, dar a trebuit sa ma multumesc doar cu reluarile la golurile de 3-2 si 4-2 ale lui Manchester cu Tottenham. Iar asta chiar m-a durut!

Vicky Cristina Barcelona. Bonus: Oviedo Penelope

Ipostaza de Pinocchio trecut printr-o noua revizie tehnica mi-aduce, printre atatea necazuri si un mic strop de bucurie: am timp sa ma uit la filme! Ieri mi-a picat in mana Woody Allen-ianul (de fapt, cred ca mai corect era Alien-ianul) Vicky Cristina Barcelona.

Ce sa zic? Ca mi-a placut, ar fi prea putin. Ca m-a facut sa ma iau la intrebari? Neaaah! Cam toate filmele au cate-un schepsis de asta. Si atunci? Cum scot in evidenta un film pe care chiar l-am perceput cu totul altfel? Unul in care fiecare personaj este suficient de defect ca om, pentru a se ridica deasupra conditiei de simplu muritor? Un film in care Barcelona, ca oras fabulos lasat de Doamne-Doamne pe pamant (si in ce stare a fost Creatorul cand a desenat salasul lui Gaudi!!!) este eclipsat de un far si o casuta cu gradina din Oviedo...

O pelicula care, desi merge pe mana ireal de naturalei Scarlett Johansson (Cristina) si pe parfumul british al Rebeccai Hall (Vicky) capata asa, un afterglow, cum ar zice INXS in formula reunita, multumita gratiei care intruchipeaza femeia absoluta in viziunea lui Allen: Penelope Cruz.

Care Penelope este atat de rascolitoare, bolnava si credibila in rolul de iubirea vietii lui Javier Bardem (omu' trece, aici, de la figura de psicho-killer din No Contry for Old Men la cea de latino-lover-i'm-not-even-tryin'-to-bullshit-you) incat pe mine m-a convins: doar Monica Bellucci in Malena sa mai fi nascut un asemenea personaj.

So...mergeti de vedeti filmul! De nu va convinge, nu aruncati cu piatra in mine: poate avem alte gusturi. De va convinge, dati o cautare si dupa soundtrack. Este neasteptat de bun. O mostra, aici:

Brief: Aventurile lui Pinocchio pe masa de operatie

...ia uite, de data asta m-au mutat intr-o sala mai mica, dar masa pe care stau e mai mare. Incap! O, da, incap intins! Hai ca am inceput bine!
...de ce m-o fi pus sa dau si sortul jos, sa raman in chiloti? A, da, m-am prins...Sa nu curga iod pe ei. Cum, bineinteles, s-a intamplat cu bumbacu' de-acopereala intima, care a capatat o culoare cel putin dubioasa, in timpul anesteziei...
...frate, ce model de epilare e ala de pe piciorul meu? pe fata 'da'-pe dos, 'nu'-pauza cinci centimetri-inca o fasie defrisata?
...data trecuta am avut Depeche Mode, astazi, ce-mi serviti la CD player?
...tot simt, dom' doctor! Aha, deci n-a prins anestezia! Si cand o sa prinda?
...deci acum, clar, simt ca m-ati taiat si ca umblati la genunchi...
...discutie chirurg-studenta/practicanta, cu un viitor "stralucit" in ale ciopartitului:
- domnisoara, ce os e asta?
- aaaa...
- dar tendonul?
- aaa...
...cum adica "baga-mi-as, e rupt in trei"?!?
...asa se zice, deci, cand trebuie taiat pacientul. "o fereastra". Carevasazica, operatia actuala a presupus, in cazul meu, indepartarea "tamplariei" de pe doua "ferestre" vechi si prost montate si amenajarea uneia noi, nu?
...ok,ok, aud ciocanul, nu e nevoie sa si simt cum loveste dalta, care la randu-i pistoneaza osul, sapand niste santuri milimetrice langa nenorocenia de surub care nu vrea sa iasa!
...ce ironic, "I will survive" chiar cand sunt cusut la ultima taietura. Extra-taietura, neprevazuta neprevazutelor din Neprevazutenia...
... cola light + o cafea tare should do it; si chiar asa e: pic de durere de cap nu simt!
... cand dracu' s-a facut 9 noaptea? Hai, duceti-va acasa!
... of, e abia 9.30. Ce ma fac toata noaptea?!?

EPILOG: Pacientul, acest Pinocchio modern la fel de vinovat de propriile-i defecte ca si cei care o mierlesc din cauza medicilor, a supravietuit SI acestei operatii. Intervalele de somn complet neregulate, in noaptea de dupa, au fost: 22.30-23.30, 01.00-03.00, 04.00-06.00. Se mai adauga doua mersuri la toaleta intr-un picior, cu tubul de dren in anexa, vreo 4 litri de lichid ingurgitati fortat si o dimineata, totusi, decenta, in care a aflat ca pleaca acasa, si, voila: am invins sistemul!

De data asta, chiar imi bag piciorul!

Ieri m-am deprimat. Rau de tot. Am aflat, cu stupoare - ca sa folosesc un cliseu pe care-l urasc din tot sufletul - ca doua din cele trei suruburi chirurgicale cu care e sustinuta tija mea s-au rupt. Da, da, s-au RUPT. In interior asa... de capul lor. Iar eu merg cu ele de...doar Dumnezeu poate sti de cand. Cel care m-a operat habar nu are. De fapt, el, nefericitul, nu stie nici macar DE CE au cedat, ce sa-i mai cer? Or fi chinezisme, dom' doctor?

Dincolo de revolta interioara legata de medicii de pe la noi si practicile lor complet de rahat, ma ucide gandul ca trebuie sa trec prin calvarul unei noi operatii. Asta inseamna cel putin trei nopti in spital. Trei nopti de nesomn, de dureri, de suportat gemete - care razbat si atunci cand am castile de la iPod pe urechi - mirosuri situate la limita dintre "inca rezist" si "frate, iti mut falcile daca te mai besi!" si anestezia complet idioata, care m-a lasat ultima oara cu o mahmureala de nedescris. Traiasca mamitzica aluia de a inventat Coca-Cola!!!

Si nu pot sa nu ma framant. Caci iar ma intrerup de la lucru. Doua saptamani, cel putin. Nu pot sa nu-mi pun intrebari. Oare ma voi chinui, din nou, sa calc? Oare iar ma vor taia apele cand imi voi aduce genunchii la piept, ca sa nu raman cu piciorul intepenit? Oare...tot asa voi arata:





Intre noi fie vorba, sunt constient ca gresesc, lamentandu-ma. Parca as fi un mos care, desi e sanatos-tun, se intereseaza de loc de veci. Pe bune... Vorba unui om intelept: ma pregatesc sa achit niste dobanzi pentru un credit pe care inca nu sunt sigur ca-l voi lua.

Si totusi...Basarabia e pamant romanesc!

Recunosc deschis: niciodata n-am dat doi bani pe ceea ce se intampla cu cei din Republica Moldova. Nu stiu de unde atata ignoranta... Asta pana ieri cand am simtit, in jurul pranzului, ca explodeaza buba la doi pasi de mine. Jurnalistic vorbind, simt ca mi-am facut treaba. Dupa o zi de alt+tab intre fereastra de twitter si cea a admin-ului de la site-ul am fost impacat cu mine insumi.

Totusi...ca om, parca le datorez ceva amaratilor care au iesit in Piata, la Chisinau sa isi strige pasul. Bietii de ei, nu stiu ca Europa la care viseaza ii va trata, in ordine aleatorie, cu cele doua fese. La fel cum ignora faptul ca Romania a uitat de mult de Moldova iar cei mai multi dintre noi tratam o veste de peste Prut ca pe ceva intamplat in Somalia.

La Revolutia noastra, am asistat neputincios: aveam numai 8 ani, si in afara de un tarat pe coate la impuscaturi si puloverele teveristice ale tovarasilor Iliescu, Roman si Voican-Voiculescu, n-am priceput prea mult. Mai rau e ca nici acum nu pot face mare lucru. Si ma doare un pic: sunt niste romani de-ai nostri, prinsi intr-o mare Rosie, iar eu ma uit la ei cum se zbat. Sunt de acord, platesc un pret ales de parintii si bunicii lor... Dar ce vina au ei?

Basarabia e pamant romanesc. Da, chiar cred asta. La fel cum cred ca Moldova nu e Romania, din pacate. Ii sustin cauza, dar nu vad cum s-ar putea alipi vreodata...

In schimb, nu am niciun dubiu: cei 30.000 de oameni care au protestat, ieri, la Chisinau, ne sunt frati!!! Si ar trebui, intr-un fel, ajutati. Nu stiu cum, din pacate.