Nu pot sa nu ma intreb unde or sa ajunga, oare, nuntile de machedoni. De fapt, mirarea mea este alta: cam de cati bani o sa ai nevoie sa faci o petrecere cat de cat decenta, in conditiile in care formatiile (care si-asa zac pe munti de bancnote, desi, ironic, notorietatea lor se limiteaza la comunitate) au inceput sa ceara cate 2000 de euro pe cantare? 2000 de euro? 4.000 cu logodna, cu tot, in caz ca nu se imparte nunta-n doua...
Au dat semnalul baietii de la Pindu, anul trecut, cand au saltat stacheta la 1500 Euro, in vreme ce toti luau mia. Si asta in conditiile in care indivizii au si pretentii: sa le arunci galeti de bani, daca se poate. Ok, 1500 de euro...pentru? Pentru melodia aia cu "hopa-hopa" cantata de sase ori pe seara! Beton, nu? Mai ales ca varianta cealalta e sa-ti lalaie in sictir acelasi playlist obosit.
In scurt timp, inevitabilul s-a produs. Incet, incet, si marunteii au ridicat nasucul in aer si au batut cu pumnii in masa, emitand pretentii. Totusi... 2000 de euro pe seara? Plus aruncat, in unele cazuri. Dar poate nu toata lumea isi permite!
De fapt, cred ca explicatia este alta. Si nu vreau sa jignesc pe nimeni. Cine isi asuma ca duce cheltuiala, o duce, jos palaria. Pentru toti ceilalti cred ca se potriveste acea vorba veche: fraier e cel care da, nu cel care cere!
Si-acum, pe bune, poate ma lamureste cineva si pe mine: oare ar cadea cerul daca la nunta ta, fratele meu arman, ar pune muzica un DJ? Ia gandeste-te, e mai rentabil sa stai cu buzunarele in vant, dar cu sufletul impacat ca ti-a cantat Pindu sau sa te lafai pe unde vrei in luna de miere, fara sa-ti faci griji ca se termina banii pe care-i ai la tine?
27.03.2009
24.03.2009
Midnight caller
Sa fi fost putin dupa miezul noptii... Hai un 12 si un pic. Sau 1 si un pic? Nu mai conteaza. Cert e ca, luat miseleste din somn de o greata sinistra (si mi-am jurat ca nu mai mananc seara, doar!), dau sa ma indrept spre bucatarie, in cautarea unei pastile salvatoare. Fac doi pasi pe hol si...ma dau inapoi pe... repede inainte, ca-n desene animate.
De fapt si de drept, in camera de langa dormitorul nostru statea motz-cocotz in varful patului cumnata mea. In ordinea numerelor de pe tricou, co-locatara, studenta si de azi bancheritza. Mama si unde sare asta mica speriata direct la mine in brate si da-i si plangi, si da-i si plangi. "Am primit un telefon! Am primit un telefon!". Se speriase.
Apare si soatza cu ochii carpiti de somn si, impreuna, incercam sa aflam ce s-a intamplat. Niste idioti, bauti sau drogati, sunasera insistent pe telefonul fetei si cerusera sa li se deschida usa. Pun eu mana pe mobil, sa vad cine are chef de glume in miez de noapte. Si...incepe. O discutie abracadabranta, care, la fel de bine, putea fi purtata de Phoebe din Friends cu un pitic verde ce rostogoleste o aspirina. Sau, si mai si. Intre un oftalmolog si un melc cu glaucom.
- Buna seara! M-ati sunat pe celalalt telefon si a raspuns sora mea. Pot sa stiu ce problema aveti LA ORA ASTA?
- Pai suntem jos, aici, si vrem sa ne deschideti.
- Jos... unde?
- Langa masina. Nu e masina ta?
- Ce masina?
- O Dacia Nova. Nu e a ta?
- Ati incurcat persoana, se pare.
- Hai, dom'le, ca suntem aici, la colt, la Non-Stop.
- Pe ce strada? (aici, recunosc: m-a mancat in fund. puteam sa inchid si scapam)
- Pai pe Liviu Rebreanu.
- Greseala.
- De fapt, prietene, ia zi-mi esti gay? Hai zi-mi! Uite care e treaba...eu, de fapt, am fost la mama la tara si am gasit numarul asta in veceu, la autogara.
- Ce numar?
- Pai asta, 074*******.
- Pai mai devreme ati sunat pe 072*******!!!
- Hai, nu te supara. Stateam si eu ca omu' pe balcon si ma uitam la stele. Stii? Cum fac oamenii, se uita la stele...
Faza la care l-am facut "drogat" si i-am inchis. Era high rau de tot omu'...
De fapt si de drept, in camera de langa dormitorul nostru statea motz-cocotz in varful patului cumnata mea. In ordinea numerelor de pe tricou, co-locatara, studenta si de azi bancheritza. Mama si unde sare asta mica speriata direct la mine in brate si da-i si plangi, si da-i si plangi. "Am primit un telefon! Am primit un telefon!". Se speriase.
Apare si soatza cu ochii carpiti de somn si, impreuna, incercam sa aflam ce s-a intamplat. Niste idioti, bauti sau drogati, sunasera insistent pe telefonul fetei si cerusera sa li se deschida usa. Pun eu mana pe mobil, sa vad cine are chef de glume in miez de noapte. Si...incepe. O discutie abracadabranta, care, la fel de bine, putea fi purtata de Phoebe din Friends cu un pitic verde ce rostogoleste o aspirina. Sau, si mai si. Intre un oftalmolog si un melc cu glaucom.
- Buna seara! M-ati sunat pe celalalt telefon si a raspuns sora mea. Pot sa stiu ce problema aveti LA ORA ASTA?
- Pai suntem jos, aici, si vrem sa ne deschideti.
- Jos... unde?
- Langa masina. Nu e masina ta?
- Ce masina?
- O Dacia Nova. Nu e a ta?
- Ati incurcat persoana, se pare.
- Hai, dom'le, ca suntem aici, la colt, la Non-Stop.
- Pe ce strada? (aici, recunosc: m-a mancat in fund. puteam sa inchid si scapam)
- Pai pe Liviu Rebreanu.
- Greseala.
- De fapt, prietene, ia zi-mi esti gay? Hai zi-mi! Uite care e treaba...eu, de fapt, am fost la mama la tara si am gasit numarul asta in veceu, la autogara.
- Ce numar?
- Pai asta, 074*******.
- Pai mai devreme ati sunat pe 072*******!!!
- Hai, nu te supara. Stateam si eu ca omu' pe balcon si ma uitam la stele. Stii? Cum fac oamenii, se uita la stele...
Faza la care l-am facut "drogat" si i-am inchis. Era high rau de tot omu'...
23.03.2009
Guilty as charged!
Seriosul din mine recunoaste deschis ca:
-asculta manele pe cand era la liceu; Adrian Minune domina playlist-ul din computador;
-a purtat un odios ghiul pe deget cand a implinit 18 ani;
-purta parul lins pe spate si purta costum in discoteca;
-tot pe-atunci, se-ncadra direct in moda cocalarilor, combinand camasile albastre (da' albastre-albastre, nu bleu) cu cravata galbena (da' un galben nesimtit de galben!)
-in generala, era atat de disperat sa aiba o prietena incat a "cerut" acest lucru unui numar de trei fete, in mai putin de o ora;
-tot in generala, a schimbat tactica: s-a uitat dupa fete mai mici, poate-poate;
- in clasa a cincea a descoperit revistele pentru adulti; in clasa a noua le-a aprofundat;
Totodata, ma fac vinovat de faptul ca:
- ma enervez mult prea rapid si am tendinta de a tufli oameni la care tin;
- nu sunt capabil sa ii ajut pe toti cei care au nevoie de asta;
- m-am stricat de cand am venit la Bucuresti, inainte eram mai simplu;
- uneori uit de unde am plecat si uit cine-mi sunt cei dragi;
- alteori, iau totul personal, si-mi rezulta ca lumea intreaga comploteaza impotriva mea;
- muncesc mult prea mult;
- nu am o alimentatie normala: ba nu mananc nimic, ca sa dau jos din greutate, ba bag in mine ca un purcel;
- (continuare) si fac asta seara, iar apoi imi este rau;
- ma chinui sa ma las de Coca-Cola, dar tot trisez si-mi iau cate o Zero sau Light;
- imi place atat de mult ciocolata, dar fac pe adeptul dietelor si ma dau mare ca nu mananc; in realitate, cum prind cate una...sparg;
- n-am mai fost la teatru de vreo doi ani;
- n-am mai iesit intr-un bar de cateva luni;
- ma uit prea mult la televizor.
Am zis!
-asculta manele pe cand era la liceu; Adrian Minune domina playlist-ul din computador;
-a purtat un odios ghiul pe deget cand a implinit 18 ani;
-purta parul lins pe spate si purta costum in discoteca;
-tot pe-atunci, se-ncadra direct in moda cocalarilor, combinand camasile albastre (da' albastre-albastre, nu bleu) cu cravata galbena (da' un galben nesimtit de galben!)
-in generala, era atat de disperat sa aiba o prietena incat a "cerut" acest lucru unui numar de trei fete, in mai putin de o ora;
-tot in generala, a schimbat tactica: s-a uitat dupa fete mai mici, poate-poate;
- in clasa a cincea a descoperit revistele pentru adulti; in clasa a noua le-a aprofundat;
Totodata, ma fac vinovat de faptul ca:
- ma enervez mult prea rapid si am tendinta de a tufli oameni la care tin;
- nu sunt capabil sa ii ajut pe toti cei care au nevoie de asta;
- m-am stricat de cand am venit la Bucuresti, inainte eram mai simplu;
- uneori uit de unde am plecat si uit cine-mi sunt cei dragi;
- alteori, iau totul personal, si-mi rezulta ca lumea intreaga comploteaza impotriva mea;
- muncesc mult prea mult;
- nu am o alimentatie normala: ba nu mananc nimic, ca sa dau jos din greutate, ba bag in mine ca un purcel;
- (continuare) si fac asta seara, iar apoi imi este rau;
- ma chinui sa ma las de Coca-Cola, dar tot trisez si-mi iau cate o Zero sau Light;
- imi place atat de mult ciocolata, dar fac pe adeptul dietelor si ma dau mare ca nu mananc; in realitate, cum prind cate una...sparg;
- n-am mai fost la teatru de vreo doi ani;
- n-am mai iesit intr-un bar de cateva luni;
- ma uit prea mult la televizor.
Am zis!
19.03.2009
Cum mi-am petrecut revizia de 30k
Intr-o asa-zisa sala de asteptare, la GTT, pe Theodor Pallady. De fapt, un colt de vreo 8 metri patrati, cu sase scaune si automat de cafea. Proasta. Universul meu pentru cinci ore. Caci da, atat am stat. Desi..."Doua ore maxim! ", mi se promisese dupa ce am predat cheia.
In fine, dupa vreo trei capuccino si o ciocolata calda, iese zana cu patru roti de la cosmetizat.
Si-ncepe o discutie care, sincer, inca ma marcheaza: "Ce pacat, daca veneati cu 2 zile mai devreme, va puteam schimba si bieletele de directie, ca erau in garantie. Asa...va trebui sa le platiti. Au un mic joc, da' nu se simte." zice baiatul de la receptie service.
Am zis si de mama si de sfinti in gand, am protestat si cu voce tare, dar...nimic. Tot eu trebuie sa platesc. Acum, dincolo de faptul ca manevra m-ar costa inca cel putin 450 lei, sunt surprins de atitudinea celor de la service, care, ma iertati, s-au cam pishat pe garantie si pe mine. Buba e ca trebuie sa fac si ITP-ul zilele astea. Deci, worst case scenario: 450 lei bielete, 50 manopera, 150 constatarea. 650 de lei din scurt.
Mai punem un CASCO pe 6 luni de 1250 de lei, un RCA aberant de aproape 800 lei pe an si rezulta ca m-a mancat in fund sa-mi iau masina. De multe ori zic ca e mai bine sa fiu ca un prieten de-al meu care 1) habar nu are cati km a facut cu a lui; 2) nu merge la revizii; 3) cu masina veche umbla fara ITP; 4) zice ca mai bine o vinde, decat sa-si bata capul.
N-o avea el dreptate?
In fine, dupa vreo trei capuccino si o ciocolata calda, iese zana cu patru roti de la cosmetizat.
Si-ncepe o discutie care, sincer, inca ma marcheaza: "Ce pacat, daca veneati cu 2 zile mai devreme, va puteam schimba si bieletele de directie, ca erau in garantie. Asa...va trebui sa le platiti. Au un mic joc, da' nu se simte." zice baiatul de la receptie service.
Am zis si de mama si de sfinti in gand, am protestat si cu voce tare, dar...nimic. Tot eu trebuie sa platesc. Acum, dincolo de faptul ca manevra m-ar costa inca cel putin 450 lei, sunt surprins de atitudinea celor de la service, care, ma iertati, s-au cam pishat pe garantie si pe mine. Buba e ca trebuie sa fac si ITP-ul zilele astea. Deci, worst case scenario: 450 lei bielete, 50 manopera, 150 constatarea. 650 de lei din scurt.
Mai punem un CASCO pe 6 luni de 1250 de lei, un RCA aberant de aproape 800 lei pe an si rezulta ca m-a mancat in fund sa-mi iau masina. De multe ori zic ca e mai bine sa fiu ca un prieten de-al meu care 1) habar nu are cati km a facut cu a lui; 2) nu merge la revizii; 3) cu masina veche umbla fara ITP; 4) zice ca mai bine o vinde, decat sa-si bata capul.
N-o avea el dreptate?
17.03.2009
De ce se conduce de cacao'n Romanica
Pai unul dintre motive ar fi CLAR asta:
Desigur, dono are bucatica lui de dreptate cand vorbeste despre drumurile compuse din substanta Hash 2 Baligar 4 care se incapataneaza sa ne iasa in cale. Precum cel de jos, dintre Sfantu Gheorghe si Brasov. Iete poza primita la munca.
Desigur, dono are bucatica lui de dreptate cand vorbeste despre drumurile compuse din substanta Hash 2 Baligar 4 care se incapataneaza sa ne iasa in cale. Precum cel de jos, dintre Sfantu Gheorghe si Brasov. Iete poza primita la munca.
Rezultatul? Un puhoi de accidente si situatii precum urmatoarea:
13.03.2009
Criza sau crize?
Imi scapa un lucru esential: de ce ne temem atat de criza asta? Caci toti au ajuns sa o invoce. De la cetateanul obisnuit, din Timisoara, care a furat o arma de vanatoare ca sa o vanda pe peronul garii - constrans de insusi obiectul acestui post, dupa cum precizeaza - pana la mosii care trag, cot la cot cu mine, la aparatele donate de regele Carol spitalului Floreasca. "E criza, cavalere!", se plange unul dintre ei.
So f*ucking what? imi venea sa-i zic. Da, exista aceasta criza si functioneaza. O vedem la nenorocirea de televizor si ne ingrozim. Ok, la nivel macro ti se face pielea gainii daca stai sa procesezi cantitatea industriala de ghionturi amare ce ne este servita zilnic. La nivel micro, insa, am ajuns sa cred ca piticii de pe creierele noastre au facut reuniune de gasca si au supus, democratic, la vot, inducerea ideii de criza. Altfel nu-mi explic refuzul omului de a privi calm si detasat situatia.
Hellloooooooooooooo, people! Au mai fost astfel de perioade. Dupa ditamai avantul, mai trebuie sa si platim, e o lege nescrisa a firii. Si-apoi, luati situatia la bani marunti, daca tot nu mai iesiti prin oras din cauza crizei. Uite, la o adica, nu mi se pare ca piata s-a scumpit (ma rog, nu mai mult decat in hopurile de crestere devenite deja traditionale). Da, puterea de cumparare a banului o mai fi scazut ea odata cu plecarea conasului EURO taman pe Marte, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne panicam, sa ne sinucidem sau sa ne abandonam copiii.
Aaa, ne roade faptul nu ne mai luam doua masini, trei telefoane mobile, lecedeuri, plasme si alte trasnai, nu? Ca nu dam buzna in Europa la prima mie de euro pusa deoparte si facem ravagii la Zara cu treninungurile mov de fash? E, lasati, ca ne obisnuim usor, usor, sa fim si oameni simpli. Mai descoperim ca se pot face economii si ca se poate trai si fara unele lucruri. Si...surprinzator, parca suntem mai impacati si mai linistiti. Deci...unde e criza?
So f*ucking what? imi venea sa-i zic. Da, exista aceasta criza si functioneaza. O vedem la nenorocirea de televizor si ne ingrozim. Ok, la nivel macro ti se face pielea gainii daca stai sa procesezi cantitatea industriala de ghionturi amare ce ne este servita zilnic. La nivel micro, insa, am ajuns sa cred ca piticii de pe creierele noastre au facut reuniune de gasca si au supus, democratic, la vot, inducerea ideii de criza. Altfel nu-mi explic refuzul omului de a privi calm si detasat situatia.
Hellloooooooooooooo, people! Au mai fost astfel de perioade. Dupa ditamai avantul, mai trebuie sa si platim, e o lege nescrisa a firii. Si-apoi, luati situatia la bani marunti, daca tot nu mai iesiti prin oras din cauza crizei. Uite, la o adica, nu mi se pare ca piata s-a scumpit (ma rog, nu mai mult decat in hopurile de crestere devenite deja traditionale). Da, puterea de cumparare a banului o mai fi scazut ea odata cu plecarea conasului EURO taman pe Marte, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne panicam, sa ne sinucidem sau sa ne abandonam copiii.
Aaa, ne roade faptul nu ne mai luam doua masini, trei telefoane mobile, lecedeuri, plasme si alte trasnai, nu? Ca nu dam buzna in Europa la prima mie de euro pusa deoparte si facem ravagii la Zara cu treninungurile mov de fash? E, lasati, ca ne obisnuim usor, usor, sa fim si oameni simpli. Mai descoperim ca se pot face economii si ca se poate trai si fara unele lucruri. Si...surprinzator, parca suntem mai impacati si mai linistiti. Deci...unde e criza?
10.03.2009
Fantozzi. Uriasul Fantozzi
Oooooooooooo, da, mi-am adus aminte astazi de el! Cautam imagini cu Fiat 500, o masinutza care m-a dat pe spate asta iarna, in Italia si l-am regasit pe...Fantozzi! Paolo Villagio pe numele sau. Il stiti? Un actor colosal, care mi-a bucurat copilaria cu personajul creat.
Filmul se cheama Fantozzi subisce ancora si...nu va zic decat atat: uitati-va la fatza lu' fi'sa si ascultati-i vocea.
Filmul se cheama Fantozzi subisce ancora si...nu va zic decat atat: uitati-va la fatza lu' fi'sa si ascultati-i vocea.
07.03.2009
Maruntisuri
N-am mai scris de mult. Ce-i drept, am tras destul de tare SI la munca lately, sa recuperez perioada moarta. Iar rezultatele s-au vazut. Dar! Dar! Dar! Nu-nseamna ca nu mi-am gasit subiecte fun in rutina ce-mi consuma psihicul ca pe-un mar, zi cu zi. E drept, maruntisuri mai toate. Totusi, ca sa zic asa, writable worthy.
Cum ar fi, de exemplu, durerea de teasta ce mi-o provoaca babe...doamnele cu care ma conversez la recuperare, la spital. (de-aia am zis 'SI la munca') Ma duc, in functie de programul doctoritei, de doua sau trei ori pe saptamana si trag tare, sa pot merge ca lumea cat mai repede. Iar zanele imi fac capu' calendar! Eu imping acolo la greutati si ele taca-taca taca-taca....ma toaca marunt cu porcarii de-ale lor. Da' stiu ce fac! Imi iau iPod-ul!!! Si inca ceva. Trebuie sa-mi notez, sa retin: NU FI PISALOG CAND IMBATRANESTI!!!
Apoi, hmm.... A! Stiu! Am reusit, in sfarsit, sa inteleg utilitatea cauciucurilor de iarna. M-a prins ninsoarea-ninsorilor din Ninsorenia in traficul de capitala scarbavnica (scarbavnic de capitala?!?) si am driblat ca un artist. Saru'mana, nasule, buna alegere gumele second de la Michelin!
Trei la mana. Iar nu inteleg de ce femeile au o luna a lor, iar noi, barbatii, putem merge pana si pe luna, ca tot nu vom pupa una. Sa luam exemplul sotiei mele: 1 martie (1 martie itself si 1 an de la logodna), 7 martie (9 luni de la nunta), 8 martie (ziua femeii), 25 martie (9 ani de cand suntem impreuna). Misto e ca, dincolo de toate acestea, sarbatoreste si 1 iunie :)
Am cumparat bilete la concertul Madonnei. Nu ca as fi mare fan, da' mergem frumos, organizat, cu totii, de la colegii de surubareala din uzina de productie, pana la a mea sotie, cu tot cu veri. Cre' ca o sa fie cul. Desi, in aceeasi masura, cre' ca mai degraba ma vor incanta niste personaje de aici.
Si asa, ca de final, niste personaje dementiale. Pentru cei care nu-i stiu, introducing Ahmed&Salim. Peace!
Cum ar fi, de exemplu, durerea de teasta ce mi-o provoaca babe...doamnele cu care ma conversez la recuperare, la spital. (de-aia am zis 'SI la munca') Ma duc, in functie de programul doctoritei, de doua sau trei ori pe saptamana si trag tare, sa pot merge ca lumea cat mai repede. Iar zanele imi fac capu' calendar! Eu imping acolo la greutati si ele taca-taca taca-taca....ma toaca marunt cu porcarii de-ale lor. Da' stiu ce fac! Imi iau iPod-ul!!! Si inca ceva. Trebuie sa-mi notez, sa retin: NU FI PISALOG CAND IMBATRANESTI!!!
Apoi, hmm.... A! Stiu! Am reusit, in sfarsit, sa inteleg utilitatea cauciucurilor de iarna. M-a prins ninsoarea-ninsorilor din Ninsorenia in traficul de capitala scarbavnica (scarbavnic de capitala?!?) si am driblat ca un artist. Saru'mana, nasule, buna alegere gumele second de la Michelin!
Trei la mana. Iar nu inteleg de ce femeile au o luna a lor, iar noi, barbatii, putem merge pana si pe luna, ca tot nu vom pupa una. Sa luam exemplul sotiei mele: 1 martie (1 martie itself si 1 an de la logodna), 7 martie (9 luni de la nunta), 8 martie (ziua femeii), 25 martie (9 ani de cand suntem impreuna). Misto e ca, dincolo de toate acestea, sarbatoreste si 1 iunie :)
Am cumparat bilete la concertul Madonnei. Nu ca as fi mare fan, da' mergem frumos, organizat, cu totii, de la colegii de surubareala din uzina de productie, pana la a mea sotie, cu tot cu veri. Cre' ca o sa fie cul. Desi, in aceeasi masura, cre' ca mai degraba ma vor incanta niste personaje de aici.
Si asa, ca de final, niste personaje dementiale. Pentru cei care nu-i stiu, introducing Ahmed&Salim. Peace!
01.03.2009
Amintindu-ne de amintiri
Ne gandeam, cu totii, in drum spre Constanta, care sunt primele noastre amintiri din copilare. Ma rog, pe mine ma pleznise treaba in urma cu cateva zile. Vorbeam cu frate-miu pe mess despre...desenele animate de la inceputul anilor '90. Nu radeti, da' omu' inca n-a depasit momentul. Si poate e mai bine asa... El a zis atunci ceva ce m-a rascolit un pic: "Era bine pe-atunci, ma! Da' stii de ce? Si ca eram fara griji, dar si ca...traia bunicu'!!!"
Si am stat un pic pe ganduri. Nostalgic, evident, pentru ca ma apropii si eu de o varsta la care incep sa ma tem ca am evoluat prea repede. Mi-a rezultat ca viata incepe sa-mi devina clara cam de prin 1985. Aveam 4 ani, iar prima mea amintire este, surprinzator intr-un fel, legata de tata. Stiu ca ma trimisese sa iau paine si, pentru ca am venit cu franzelele calde, iar mirosul de prospetime a umplut micuta noastra bucatarie, mi-a zis "Bravo!" si m-a pupat pe obraz.
O alta amintire, la fel de surprinzatoare, o are in prim-plan pe strabunica mea. Bunica Ioana, cum ii ziceam. Femeie zdravana mai toata viata ei, ajunsese o mana de om in ultima-i perioada de existenta. Asa o am si eu in minte: pe pat, bolnava, dar gasind puterea sa-mi zambeasca...
Desigur, nu pot uita, de exemplu, triumful Stelei de la Sevilla, din 1986, cand am iesit la scara cu vecinii sa "comentam" cele intamplate. Sau cutremurul din acelasi an (sau o fi fost un an mai tarziu?!?) cand am fugit, doar cu pijamalele pe noi, din casa, ca se zguduia bocul din temelii. Atunci am simtit pentru prima ca pamantul de sub picioarele mele nu imi garanteaza siguranta.
Si mai am o amintire, la fel de timpurie. Cred ca tot patru sau cinci ani aveam. Era cat pe ce sa ajung intr-un un spital TBC (si pe vremea aia chiar era o problema cu boala) din cauza unor diagnostice aiurea puse. In schimb, am aterizat la o unitate pentru tratarea afectiunilor pulmonare mai...moi, sa le zicem. In Bucuresti, unde am stat trei saptamani. Si unde, venea saracu' unchi-miu, zi de zi cu punga cu copane si guma de mestecat la mine, de mi-e mila acu' ca il chinuiam si pe el.
Dar nici mie nu mi-era usor. Pe mama n-o lasau sa stea peste noapte. Ca sa nu-mi fie frica sa dorm, insa, ea ma mintea. Si imi zicea ca sa tin eu mana intinsa, asa, pe perna, ca o sa vina sa doarma, dar mai tarziu... Iar eu faceam lucrul asta noapte de noapte. Pana intr-o zi, in care stiam ca se apropie externarea si n-am mai rezistat: i-am spus sa ma ia acasa. Iar ea m-a luat... Pe o zapada uriasa, m-a invelit in haina ei de blana, pentru ca nu venise pregatita cu schimburi. Ne-am suit amandoi in tramvai si am plecat. Am fost tare fericit.
Si am stat un pic pe ganduri. Nostalgic, evident, pentru ca ma apropii si eu de o varsta la care incep sa ma tem ca am evoluat prea repede. Mi-a rezultat ca viata incepe sa-mi devina clara cam de prin 1985. Aveam 4 ani, iar prima mea amintire este, surprinzator intr-un fel, legata de tata. Stiu ca ma trimisese sa iau paine si, pentru ca am venit cu franzelele calde, iar mirosul de prospetime a umplut micuta noastra bucatarie, mi-a zis "Bravo!" si m-a pupat pe obraz.
O alta amintire, la fel de surprinzatoare, o are in prim-plan pe strabunica mea. Bunica Ioana, cum ii ziceam. Femeie zdravana mai toata viata ei, ajunsese o mana de om in ultima-i perioada de existenta. Asa o am si eu in minte: pe pat, bolnava, dar gasind puterea sa-mi zambeasca...
Desigur, nu pot uita, de exemplu, triumful Stelei de la Sevilla, din 1986, cand am iesit la scara cu vecinii sa "comentam" cele intamplate. Sau cutremurul din acelasi an (sau o fi fost un an mai tarziu?!?) cand am fugit, doar cu pijamalele pe noi, din casa, ca se zguduia bocul din temelii. Atunci am simtit pentru prima ca pamantul de sub picioarele mele nu imi garanteaza siguranta.
Si mai am o amintire, la fel de timpurie. Cred ca tot patru sau cinci ani aveam. Era cat pe ce sa ajung intr-un un spital TBC (si pe vremea aia chiar era o problema cu boala) din cauza unor diagnostice aiurea puse. In schimb, am aterizat la o unitate pentru tratarea afectiunilor pulmonare mai...moi, sa le zicem. In Bucuresti, unde am stat trei saptamani. Si unde, venea saracu' unchi-miu, zi de zi cu punga cu copane si guma de mestecat la mine, de mi-e mila acu' ca il chinuiam si pe el.
Dar nici mie nu mi-era usor. Pe mama n-o lasau sa stea peste noapte. Ca sa nu-mi fie frica sa dorm, insa, ea ma mintea. Si imi zicea ca sa tin eu mana intinsa, asa, pe perna, ca o sa vina sa doarma, dar mai tarziu... Iar eu faceam lucrul asta noapte de noapte. Pana intr-o zi, in care stiam ca se apropie externarea si n-am mai rezistat: i-am spus sa ma ia acasa. Iar ea m-a luat... Pe o zapada uriasa, m-a invelit in haina ei de blana, pentru ca nu venise pregatita cu schimburi. Ne-am suit amandoi in tramvai si am plecat. Am fost tare fericit.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
