"Fa, tu stii cine a fost tac'tu?"

motto: "Am fost dezbracata de politisti scarbosi!"

Natalia Mateut

Dorin Mateut, 46 de ani. Tatal. Mega fotbalist trecut pe la cluburile Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucuresti, Real Zaragoza, Brescia, Reggiana, Sportul. Ultra bonus: component de baza al echipei nationale si Gheata de aur a Europei, cu 43 de goluri in sezonul 88/89. (sigur, 43 de goluri, in conditiile in care 11-0 era un scor obisnuit, da' nu mai conteaza!) Secund, mai demult, pe la Dinamo si cu treaba tot pe acolo si-n prezent. Destul de discret la capitolul aparitii televizate, mai ales daca-l punem fata in fata cu unii dintre fostii sai colegi de generatie.

Natalia Mateut, 19 ani. Fiica. O meduza botoxata, de inteligenta sub medie, trecuta prin toate cluburile din capitala si... Dumnezeu stie numarul paturilor . Ultra bonus: ii place sexul oral si e de parere ca trebuie practicat cu moderatie, saptamanal, pentru a evita cancerul la gat. Performante? Conduce un Audi TT, multumita parintilor, are haine semnate de designeri cunoscuti, tot multumita parintilor si isi face vacantele in Dubai, surpriza sau nu tot gratie parintilor.

Cum ii rasplateste? Pai o data, fiind arestata in Amsterdam pentru ca ar face parte dintr-un grup care le cam are cu falsificarea cardurilor. Apoi, dupa toata rusine, vine in tara si adopta rolul divei bantuite de paparazzi (oftat apasat la fiecare pas, privire in punct fix, falsa superioritate, ma rog, prostie intr-un cuvant). Basca isi vinde intimitatea la CanCan TV. Semn ca n-a invatat aaaabsolut nimic din experienta batava.

Ba mai si emana aberatii de tipul motto-ului de mai sus. Ala cu politistii scarbosi. Vezi, Doamne, ca de erau baietii giorno ca-n Bamboo, Bellagio, Princess s.a.m.d. frumosi, parfumati si cu carduri - false, veritabile, nu conteaza - la ei, mai inchidea un ochi si deschidea o gura.

In tot acest timp, sotii Mateut nu stiu cat si cum sa mai stea cu ochii in pamant de rusine. Asta si pentru ca - iar aici am sa-l citez pe unul de mi-e antipatic rau de tot, dar care are mare dreptate: Mihai Morar - Natalia habar nu are cine a fost tatal ei. Sa o salvam, rogu-va, de atata ignoranta! De dragul amintirilor cu Mateut, macar.

Timpul, Dumnezeul nostru

Timpul asta ma seaca rau de tot. Ba mi-o trage, cand mi-e lumea mai draga - se imbraca si pleaca - ba ma lasa sa tanjesc dupa el, mai ceva ca dupa o bere rece pe buze fripte, la 35 de grade Celsius...

Ba si niciodata nu e ca mine! E numai si numai ca el. Si e al dracului de greu de acceptat treaba asta. Nu poti sa-l dai nici inainte, nici inapoi. Nici sa-l dilati, nici sa-l restrangi pana la marimea unei furnici. Timpul e mare si tare. E Dumnezeul nostru, al muritorilor de birou, sclavi pana-n maduva oaselor ai unui sistem oarecare.

Ne serveste iluzii. Sub forma unui ceas, a unei clipe de fericire, a unei amintiri. Ne infige sulite in piept in momentele grele si ne scoate la liman cand si daca are dumnealui chef. Ne joaca pe degete, asadar.

Si-atunci, ma intreb eu, e ambitie prosteasca daca-ti impui sa nu i te inchini? E pacat sau e firesc? E chiar atat de contra naturii? Ca eu as incerca, zau!

Hmmm...H&M?

Nu, nu e o postare despre viata de apoi a celor care merg in Rai. Este fix ceea ce vede un barbat dinspre partea cu trotuarul a vitrinelor magazinului frate cu sora Ikea. Suedez, adicatelea: Hennes&Mauritz.

Prima oara, am dat nas in nas cu brand-ul prin 2006, la Viena. Rezumatul intalnirii cultural-fashionistice de pe Kartnerstrasse: Stephansdom - 45 min. H&M - 3 ore. Au batut suedezii ca la fasole, deci! Achizitii: nevasta-mea, sacose-sacosele. Eu - un fular de 9 euro. Boooooooon. Pe-atunci nu stiam cu ce se mananca. Da' gluma s-a ingrosat cand am inceput sa mai scoatem capetele prin Europa si sa plecam urechile inspre fan-club hainitze H&M format din... stai sa ma gandesc... cam toate colegele si fetele pe care le stiu?!?

Ultimul face-to-face a avut loc la Barcelona, acum un an si jumatate, unde sotioara mea a dat lovitura: 5 posete la 30 de euro. Toate, sa ne intelegem! Un alt lucru pe care l-am remarcat: daca la Viena, era buluc, in Spania nu se inghesuia nimeni. De ce, oare? Pai...pen' ca e normal sa fii civilizat, gen? :)

Usor, usor, am intuit, de capu' meu directia pe care o vor lua lucrurile. Mai precis, puteam baga mana in foc ca domnii suedeji vor deschide magaoaie si-n Romania, intr-un an, doi, maximum. Adica in tara in care Zara, Bershka si tovarasele de grup Inditex sunt considerate, taman de mass-marketu' care pompeaza bani in conturile proprietarilor...lux, frate.

E ca si cum ne-am intoarce pe la sfarsitul anilor '90, cand Kenvelo inflorea. Mai intai, timid, pe-un colt, la Universitate. Apoi, cu o asemenea forta, incat ajunsesera tricourile negre si blugii uniforma de zi cu zi. Da' era de fita. Asa cum e, acum, cu Zara. Care Zara, tot la Barcelona, in paranteza fie spus, dadea toata marfa la reduceri jignitoare. Preturile, la barbati, cel putin, erau cuprinse intre 4 si 12 euro. La noi, n-ai sa vezi pomeni de genul. Pe principiu ca romanul scoate, oricum, 219 lei de pe card pentru un sacou, o camasa, o orice. Zara sa fie. Probabil ca de-asta exista, pe moment, vreo 40 de magazine in toata tara.

Nu e deci, de mirare, ca, plecand de la considerente strict legate de obiceiuri de consum autohtone, strategia de lansare a H&M in Romania a inclus un bonus balcanic. Voucher de 80 de lei pentru primii nushcati clienti. Rezultatul, descris foarte pitoresc aici. In cuvinte, buluceala ca la ajutoare la inaugurarea primelor magazine.

Sunt, asadar, mari sanse ca suedezii sa vanda pana le sar capacele, in Romanica. Probabil ca vor fi capabili sa ofere niste reduceri ca la carte, nu stiu. Probabil ca-i vor determina si pe cei de la Inditex nu neaparat sa lase din preturi, ci sa se reprofileze. Sa umble la marketing, la comunicare, etc. Un lucru, clar, nu mi-as dori: sa se imbrace chiar toata lumea la fel. Uniforma H&M. Se poate?

Self-advertisingu' la romani

"Hei tu, mi-am luat colac. Sa vezi acuma cuuuum deeee-vi-neeee marea un fleac! " urla, acum vreo 15 ani, in boxele de pe plaja din Mamaia, vocea lui Ioan Gyuri Pascu. Ce nu stiam eu pe atunci e ca omu' puncta foarte misto o trasatura de baza a romanului: self-advertisingu'.

La noi nu e ok daca-ti cumperi ceva si nu afla vecinul cu X5 (al dreacu', de unde a avut bani sa si-l ia?!?), administratorul, proprietarul de caine de la parter, vanzatoarele de la hipermarket, idiotu' de la chiosc, Banel Nicolita, Mircea Cartarescu, Anca Boagiu si-n general tot poporul. Ai masina noua? Pai, stai asa, ca trebuie sa dai cu voce tare, in stil Audi A SEIS: Lumeeeeeeeee, io sunt miezu'!

Ti-ai luat LED pentru acasa? Nici macar nu functioneaza daca nu afla cei de la serviciu. Ce? Conversi noi? E-heee, daca nu le lustruiesti marginile de fata cu toti colegii e ca si cum ai purta niste Pescarusul, Pionierul sau mai stiu eu ce altceva demn de dispret public.

Tot la haine, mai e tare aia cu frecatu' peste semn. "Mama, ce ma mananca picioru'", se plangea un coleg de-al meu printr-a opta. Venise taranul la scoala cu o pereche de pantaloni Nike. Bine, am tot vazut, de atunci, Jean-Luc Picarzi de-astia de se tot frecau pe tzatza de parca voiau sa se teleporteze. Da' nu. Ei aveau haine de firma. Aaa, iar maximum e cand pleci slash vii din concediu. "Uite, coaie, unde am fost!" si bang! click la Picasa (in caz ca nu e deja pe feisbuc tot albumu'). "Ol inclusiv, am mancat de-am spart!" este, invariabil, urmatoarea precizare.

Odata cu fotografia de mai sus, maestrul Gigi se incadreaza, la randul 'mnealui, in categoria asta retarda de populatie. E "artist", ca multi altii care au concerte, da' n-au mai scos o melodie din secolul 20. Si fix dupa aceeasi gandire s-a tras la cadru si cu aipedu'. Cam ce valoare va avea poza asta, in timp? Pai cam pe-acolo pe unde s-ar situa una cu un sapun, prin anii '60. Da' ramane in istorie ca Jijica s-a "spalat" printre primii de la noi? Ramane, ce mama ma-sii!