As face un grafic al interesului. Grafic care sa salte o mataranga atunci cand vine vorba de tzatza curioasa a Andreei Mantea, care sa se duca sa verifice putin hartia igienica din fundul Gropii Marianelor cand vorbesc cei care se viseaza sefi de stat si care sa inregistreze o alta cocoasa cand rasare, la interval, greva de la metrou.
Ar rezulta fix Romania in care traim, cu al sau popor obosit. Comparabil, uneori, cu un cumul de labagii frustrati care, cu sperma pe mana dreapta/stanga se jura ca n-au vazut un film porno in viata lor si-si fac cruce in secunda 2. Cu dreapta/stanga.... Niste rupti de realitate care n-au habar pe ce chip de Iuda pun stampila, conteaza doar ca au primit ceva...rosu, portocaliu sau galben si care sar drepti cand un sef bine ghidonat de partidul care-l "executa" frecvent din pozitia "capra" opreste circulatia la metrou. Pentru ca asa vrea pwl@ lui si pentru ca, in general, poate!
Cum e, insa, cand intre falsele drame si intamplari-bibelou, se strecoara cate o tragedie pentru care DEX-ul nu mai contine cuvinte nefolosite? Ziceti voi, poate intelegeti, cum ajunge un copil de 11 ani sa se omoare, chipurile, pentru o nota la matematica ? De ce se gandesc, dragi parinti, 3 din 10 pusti la sinucidere? De ce, dragi conducatori ai Romaniei, se sting tinerii la 33 de ani, inainte sa apuce sa isi traiasca viata?
Va spun eu de ce: pentru ca, intr-un fel sau altul, tara asta de cacat ii sufoca. Dap, pe-acel copil, amenintat cu o cafteala-monstru de tatal plecat la munca in strainatate (oare cand discutase, ultima oara, fata in fata cu el si, in general, cam cat de parinte ii putea fi de la distanta?) si pe-acel tanar, suprasolicitat de ceea ce ar fi trebuit sa fie munca de zi cu zi.
Din pacate, pe ei, Romania i-a lasat rece...la propriu. Pe mine ma lasa doar la figurat. Si asa ma satur uneori de ea, ca imi vine sa-i fac vant si sa o schimb, chiar si pentru o tara second-hand, dar, oricum, mai primitoare! Fac iu, fa Romanie! Nu ma reprezinti! Nu fac parte din ciorba care colcaie intre granitele tale!
Tribute to Freddie Mercury. Caritabil
Mai jos, in comunicat, un mic indemn la o fapta mai buna. La "sfori", printre altii, Simona.Tribute to remember: FREDDIE MERCURY
Friends will be Friends
Cand se urca pe scena, mulţimile il adorau. Cand canta, intreaga lume aplauda. Era suficient un gest, pentru ca milioane de oameni sa il urmeze. Dupa mulţi, ar fi putut sa fie un mare dictator sau un Casanova al zilelor noastre. Dar el si-a ales drumul propriu. Original si unic in toate aspectele vieţii si ale personalitaţii, Freddie Mercury ne ramane in gand, in amintire, in nevoia de muzica si de drum propriu, chiar dupa 18 ani, de cand nu mai e alaturi de noi.
Pentru ca ne este dor de el, ne-am propus sa il readucem printre noi, macar ca spirit. Am ales locaţia in care sunt cateva obiecte ce i-au aparţinut lui Freddie, cea mai potrivita ca stil: Hard Rock Café. “Minunea” se va intampla in seara de 26 noiembrie.
Sunt la moda tributurile, dar oare de ce nu s-au mai indreptat spre Freddie Mercury si spre Queen – ne-am intrebat iniţial. Raspunsul a venit usor: pentru ca sunt puţini cei care pot canta din repertoriul trupei de legenda. Noi i-am gasit. Sunt foarte diferiţi, dar credem ca asta va da savoare serii.
Mandinga – trupa de latino, care a demonstrat ca orice nisa e prea ingusta pentru o astfel de trupa, originalul Dan Helciug cu Spitalul de Urgenţa si invitaţi speciali pe masura - Corul Acapella, formaţia Cortez care face din orice cover o bijuterie noua, Trooper – care transmite sentimente cu rock greu, Julie – tanara, dar obligatoriu de descoperit.
Repertoriul serii este atat de bine ales, incat fanii Queen si admiratorii lui Mercury vor simţi flacari in inimi de bucurie. Avertismentul nostru se adreseaza celor care vor si vedea flacarile: nu halucinaţi, sunt reale. Vine trupa Crispus- The Art of Fire cu un intreg arsenal pirotehnic.
Pe Freddie Mercury, impreuna cu Queen, il veti vedea proiectat pe multele ecrane din Hard Rock Café.
Dar toate acestea au un scop, in afara de acela de a asculta muzica buna, de a ne aminti de Freddie Mercury, de a ne simţi bine impreuna. Pe cand pleca din lumea asta, Freddie privea cu multa seriozitate spre cei care nu au de ales. Asa era si el atunci, rapus de o boala pe care nu o convingi sa te lase in pace nici cu talent, nici cu sarm. Uneori o mai indulcesti cu bani. De aceea, toate fondurile stranse, din vanzarea biletelor, din generozitatea dumneavoastra, se vor indrepta spre 5 tineri (unii copii) diagnosticaţi ca fiind seropozitivi. Asa s-au nascut. Fundaţia Romanian Angel Appeal ii ajuta sa traiasca, noi incercam sa ii ajutam sa duca vieţi mai apropiate de normalitate.
Costul unui bilet este de 30 de lei in avans sau 35 de lei in seara concertului.
Biletele pentru concertul-tribut adus lui Freddie Mercury pot fi procurate direct de la Hard Rock Café si Eventim.ro, in magazinele Germanos, magazinele Vodafone, librariile Carturesti, Sala Palatului si pe www.eventim.ro.
Sunt la moda tributurile, dar oare de ce nu s-au mai indreptat spre Freddie Mercury si spre Queen – ne-am intrebat iniţial. Raspunsul a venit usor: pentru ca sunt puţini cei care pot canta din repertoriul trupei de legenda. Noi i-am gasit. Sunt foarte diferiţi, dar credem ca asta va da savoare serii.
Mandinga – trupa de latino, care a demonstrat ca orice nisa e prea ingusta pentru o astfel de trupa, originalul Dan Helciug cu Spitalul de Urgenţa si invitaţi speciali pe masura - Corul Acapella, formaţia Cortez care face din orice cover o bijuterie noua, Trooper – care transmite sentimente cu rock greu, Julie – tanara, dar obligatoriu de descoperit.
Repertoriul serii este atat de bine ales, incat fanii Queen si admiratorii lui Mercury vor simţi flacari in inimi de bucurie. Avertismentul nostru se adreseaza celor care vor si vedea flacarile: nu halucinaţi, sunt reale. Vine trupa Crispus- The Art of Fire cu un intreg arsenal pirotehnic.
Pe Freddie Mercury, impreuna cu Queen, il veti vedea proiectat pe multele ecrane din Hard Rock Café.
Dar toate acestea au un scop, in afara de acela de a asculta muzica buna, de a ne aminti de Freddie Mercury, de a ne simţi bine impreuna. Pe cand pleca din lumea asta, Freddie privea cu multa seriozitate spre cei care nu au de ales. Asa era si el atunci, rapus de o boala pe care nu o convingi sa te lase in pace nici cu talent, nici cu sarm. Uneori o mai indulcesti cu bani. De aceea, toate fondurile stranse, din vanzarea biletelor, din generozitatea dumneavoastra, se vor indrepta spre 5 tineri (unii copii) diagnosticaţi ca fiind seropozitivi. Asa s-au nascut. Fundaţia Romanian Angel Appeal ii ajuta sa traiasca, noi incercam sa ii ajutam sa duca vieţi mai apropiate de normalitate.
Costul unui bilet este de 30 de lei in avans sau 35 de lei in seara concertului.
Biletele pentru concertul-tribut adus lui Freddie Mercury pot fi procurate direct de la Hard Rock Café si Eventim.ro, in magazinele Germanos, magazinele Vodafone, librariile Carturesti, Sala Palatului si pe www.eventim.ro.
Uniformi cu uniforme. De vreo 20 de ani
(Iar scriu un) disclaimer: nu am ni-hi-hi-cio treaba cu moda, port cam ce-mi trece prin cap, deci, teoretic, nu trebuie sa va luati dupa mine! Dau, insa, din...taste pentru ca 1) vreau si 2) pot.
Primii de care-mi aduc aminte sunt egarii turcesti. Cu variantele, mai mult sau mai putin acceptate, iegari, streci, colanti. Cred ca era prin '90 sau '91 cand dadu strechea in tot poporul consumator de kitsch. Recunosc, recunosc: aveam si eu. Negri, cu cate-o dunga sanatoasa, verde fosforescent, pe lateral. Un vis! Mergeau de minune, intr-un asorte uberfashion, cu tricoul cu... nu radeti, Testoasele Ninja. Fara April O'Neill. Mai conta ca tot orasul ii purta cu fala? AVEAM, deci EXISTAM!
Evolutia a presupus guma Stimorol, o tunsoare "castron" si o comparatie fortata cu personajele din "Bayside". Toti baietii purtau, invariabil, camasi cu patratele (rosii daca se putea) descheiate, cu tricou pe dedesubt. Combinatia se facea cu bastile fake Adidas, Kangol sau Lacoste.
Fetele, in schimb, o dadusera pe blugi. Jeansi, sa nu cumva sa ma certe Inchizitia. Little Big, Big Star sau Forza musai, ca se citea brandul pe buca mai ceva ca acum! Erau usor despicati, pe glezna, ca sa pice frumos pe ghetele or-ibil-topedice Andre-istice. Of course, uniforma se completa cu o geaca tot denim. Apropo de denim: toata lumea se dadea cu Denim Tornado, cu XL (cum adica, ce e asta? Xavier Laurent, cu variantele 1 - negru, mai tare si 2 - argintiu, aproape unisex) si Denim Fire.
Sacou? Nope. Doar la ocazii! Baluri si reuniuni, gen. Si neaparat al tatalui, maron sau visiniu. Daca nu, pantaloni de stofa, camasa inflorata si cravata prost asortate. Pantofi dubiosi (cu varf nici rotund a la Loafers, nici ascutit, nici moderat, cu "W" brodat al Brogues-ilor - hai ca astea chiar sunt studiate!) si, bineinteles, sosete albe.
Usor, usor, printre gecile imitatie de piele, a inceput goana dupa adidasi. Pantofi sport, that is. Aveai Naichiu' si Ribacu', existai! N-aveai...erai un loser cu Danco. Statut pe care l-am depasit onorabil, dar cu greu. Prima oara, prin clasa a saptea, odata cu o pereche de Puma clasici, pe care i-am purtat vreun an de zile, desi sarisem intre timp la numarul 44 iar ei erau 43. La liceu, odata cu fixarea marimii, m-am abandonat si altor placeri adidasistice.
Baiat? Hip-hop? Nimic mai simplu: uniforma se compune din pantaloni largi si tricouri de hochei, baseball sau...maiouri de plasa, cu Chicago Bulls. Plus batic (cu steagu' Americii) legat smechereste la cap. Toata aripa raperistica de la malul marii se purta, cu mandrie, in acest fel. Erai smokin' cool si usor de incadrat in generatia Atomic daca aveai si o geaca de firma. Eventual Fubu (alea cu "05" pe ele, pe care o ex-a de-a mea le-a botezat Fudu), Pelle Pelle sau "uniforma" galbena HH (Helly Hansen). Fetele, in schimb, erau in miezul cautarilor. Descoperisera tricourile cu mesaje intelectuale (Yes/No, Black/White) incriptionate fata-spate, dar nu pareau multumite.
Si a venit dezmatul din ultimii ani, cand treaba s-a schimbat radical. Odata cu mixul deloc fericit produse originale/fake-uri se poarta orice. Nu e prea greu, totusi, sa identifici uniforma. La baieti, avem pantalonii de slabanogi, cu camasa lucioasa pe dinauntru, cureaua batuta in pseudo-tristale Bengovski, pantofii luciosi sau Conversii. Se adauga o cravata cu nod subtire sau un fular de tip sal Botezatian si se amesteca dupa gust.
Dansele, in schimb, nu s-au decis intre cizmele tricotate si cele cauciucate. Stiu ca-ti plac, Mirule, dar ti-am zis parerea mea :). Pentru doritoare, cred ca le mai am pe-ale bunicului, Dumnezeu sa-l ierte. Sunt verzi, marimea 40-41, usor folosite la gradina din Palazu. Basca sunt vintage, soro: de prin 1990. Numai bune de purtat in Bucuresti! Anyone?
Primii de care-mi aduc aminte sunt egarii turcesti. Cu variantele, mai mult sau mai putin acceptate, iegari, streci, colanti. Cred ca era prin '90 sau '91 cand dadu strechea in tot poporul consumator de kitsch. Recunosc, recunosc: aveam si eu. Negri, cu cate-o dunga sanatoasa, verde fosforescent, pe lateral. Un vis! Mergeau de minune, intr-un asorte uberfashion, cu tricoul cu... nu radeti, Testoasele Ninja. Fara April O'Neill. Mai conta ca tot orasul ii purta cu fala? AVEAM, deci EXISTAM!
Evolutia a presupus guma Stimorol, o tunsoare "castron" si o comparatie fortata cu personajele din "Bayside". Toti baietii purtau, invariabil, camasi cu patratele (rosii daca se putea) descheiate, cu tricou pe dedesubt. Combinatia se facea cu bastile fake Adidas, Kangol sau Lacoste.
Fetele, in schimb, o dadusera pe blugi. Jeansi, sa nu cumva sa ma certe Inchizitia. Little Big, Big Star sau Forza musai, ca se citea brandul pe buca mai ceva ca acum! Erau usor despicati, pe glezna, ca sa pice frumos pe ghetele or-ibil-topedice Andre-istice. Of course, uniforma se completa cu o geaca tot denim. Apropo de denim: toata lumea se dadea cu Denim Tornado, cu XL (cum adica, ce e asta? Xavier Laurent, cu variantele 1 - negru, mai tare si 2 - argintiu, aproape unisex) si Denim Fire.
Sacou? Nope. Doar la ocazii! Baluri si reuniuni, gen. Si neaparat al tatalui, maron sau visiniu. Daca nu, pantaloni de stofa, camasa inflorata si cravata prost asortate. Pantofi dubiosi (cu varf nici rotund a la Loafers, nici ascutit, nici moderat, cu "W" brodat al Brogues-ilor - hai ca astea chiar sunt studiate!) si, bineinteles, sosete albe.
Usor, usor, printre gecile imitatie de piele, a inceput goana dupa adidasi. Pantofi sport, that is. Aveai Naichiu' si Ribacu', existai! N-aveai...erai un loser cu Danco. Statut pe care l-am depasit onorabil, dar cu greu. Prima oara, prin clasa a saptea, odata cu o pereche de Puma clasici, pe care i-am purtat vreun an de zile, desi sarisem intre timp la numarul 44 iar ei erau 43. La liceu, odata cu fixarea marimii, m-am abandonat si altor placeri adidasistice.
Baiat? Hip-hop? Nimic mai simplu: uniforma se compune din pantaloni largi si tricouri de hochei, baseball sau...maiouri de plasa, cu Chicago Bulls. Plus batic (cu steagu' Americii) legat smechereste la cap. Toata aripa raperistica de la malul marii se purta, cu mandrie, in acest fel. Erai smokin' cool si usor de incadrat in generatia Atomic daca aveai si o geaca de firma. Eventual Fubu (alea cu "05" pe ele, pe care o ex-a de-a mea le-a botezat Fudu), Pelle Pelle sau "uniforma" galbena HH (Helly Hansen). Fetele, in schimb, erau in miezul cautarilor. Descoperisera tricourile cu mesaje intelectuale (Yes/No, Black/White) incriptionate fata-spate, dar nu pareau multumite.
Si a venit dezmatul din ultimii ani, cand treaba s-a schimbat radical. Odata cu mixul deloc fericit produse originale/fake-uri se poarta orice. Nu e prea greu, totusi, sa identifici uniforma. La baieti, avem pantalonii de slabanogi, cu camasa lucioasa pe dinauntru, cureaua batuta in pseudo-tristale Bengovski, pantofii luciosi sau Conversii. Se adauga o cravata cu nod subtire sau un fular de tip sal Botezatian si se amesteca dupa gust.
Dansele, in schimb, nu s-au decis intre cizmele tricotate si cele cauciucate. Stiu ca-ti plac, Mirule, dar ti-am zis parerea mea :). Pentru doritoare, cred ca le mai am pe-ale bunicului, Dumnezeu sa-l ierte. Sunt verzi, marimea 40-41, usor folosite la gradina din Palazu. Basca sunt vintage, soro: de prin 1990. Numai bune de purtat in Bucuresti! Anyone?
Barbieritul si femeile: numai necazuri...
Dimineata. Nu dis-de, ci doar dimi. Pe o ploaie marunta si sacaitoare, ma cocot alene in 135, spre munca. Pe jumatate adormit, of course. Ma trezesc, insa, imediat, la auzul unei conversatii filosofice de mare complexitate, cu doi pusti drept protagonisti. La liceu, probabil, indivizii.
Unul dintre ei, cu castile pe urechi, era "catalizatorul". Vorbea extrem de tare (usor surd de la atatea manele, pesemene) si-l angrena si pe celalalt in dezbatere, chit ca cel din urma parea genul sictirit. Au inceput cu o tema normala pentru varsta lor, barbieritul. Seful vorbelor povestea: "Coaie, io, asta vara, ma faceam mai des, ca sa fiu si eu fresh ashea! Da' acu' mi-e lene, jur! Da' se cunoaste, stii...Cum nu ma fac un pic, se cunoaste, ca io ma rad din clasa a patra!"
Atent la un "necaz" atat de mare, nici nu mai stiu cand au trecut la capitolul "femei".
"-Coaie, mi-am jurat ca nu-mi mai trebuie toata viata!
- Ce, coaie?
- Femei, coaie! De cate ori ma indragostesc de una, sufar, pe bune! Ca sufar, pana mea! Nu mai vreau! Daca e sa mor singur, mor singur, asta este! N-o sa caut toata viata...
- Da, coaie, ca asa ai patit si cu ailalta. Tu sufereai si aia facea misto de tine...
- Pai ce, in uichend am avut atata treaba: aveam sa-i fac calculatoru' lu' Andreea, trebuia sa fac si rezumatu'... Am facut ceva? Pwla, n-am facut nimic! Am stat si am plans...M-a intrebat si tata ce am, ca el zice mereu, da' nu i-am spus... Acuma, cat pot sa mint, zi si tu ?!? Si, pana la urma, tu cum ai fi procedat in locul meu, uh? Ia gandeste logic: daca esti cu una din clasa, tu te-apuci si zici la toata scoala? Io am fost prost: am scris pe caiete, pe ghizodan, telefonul meu avea cod numele ei, avea poza ei, intelegi?"
Usor plictisit sa joace rol de "umar pe care sa plangi", interlocutorul intoarce capul in directia opusa, spre geam. Povestitorul, insa, insista, intinzandu-i o casca.
"-Ia coaie, de asculta! Toata iarna am plans pe melodia asta! Si acum stii pe care plang? Are Nicolae Guta una, coaie...Plang de cate ori o aud! Am stat in uichend ca prostu' si am plans pe asta! A, si mai plang pe una, vreau s-o descarc azi pe toata. Adrian o canta! Uita-te pe telefon, are 49 de secunde, coaie, da' stii cum: te unge pe suflet!"
...iar aici am fost nevoit sa cobor. Pacat, mare pacat! Mi-as fi dorit sa cunosc intreg playlist-ul de emotii al acestui adolescent nu miop, ci nebarbierit, care a sintetizat, in cele 15 minute de drum, doua probleme esentiale ale barbatului de mai tarziu.
Unul dintre ei, cu castile pe urechi, era "catalizatorul". Vorbea extrem de tare (usor surd de la atatea manele, pesemene) si-l angrena si pe celalalt in dezbatere, chit ca cel din urma parea genul sictirit. Au inceput cu o tema normala pentru varsta lor, barbieritul. Seful vorbelor povestea: "Coaie, io, asta vara, ma faceam mai des, ca sa fiu si eu fresh ashea! Da' acu' mi-e lene, jur! Da' se cunoaste, stii...Cum nu ma fac un pic, se cunoaste, ca io ma rad din clasa a patra!"
Atent la un "necaz" atat de mare, nici nu mai stiu cand au trecut la capitolul "femei".
"-Coaie, mi-am jurat ca nu-mi mai trebuie toata viata!
- Ce, coaie?
- Femei, coaie! De cate ori ma indragostesc de una, sufar, pe bune! Ca sufar, pana mea! Nu mai vreau! Daca e sa mor singur, mor singur, asta este! N-o sa caut toata viata...
- Da, coaie, ca asa ai patit si cu ailalta. Tu sufereai si aia facea misto de tine...
- Pai ce, in uichend am avut atata treaba: aveam sa-i fac calculatoru' lu' Andreea, trebuia sa fac si rezumatu'... Am facut ceva? Pwla, n-am facut nimic! Am stat si am plans...M-a intrebat si tata ce am, ca el zice mereu
Usor plictisit sa joace rol de "umar pe care sa plangi", interlocutorul intoarce capul in directia opusa, spre geam. Povestitorul, insa, insista, intinzandu-i o casca.
"-Ia coaie, de asculta! Toata iarna am plans pe melodia asta! Si acum stii pe care plang? Are Nicolae Guta una, coaie...Plang de cate ori o aud! Am stat in uichend ca prostu' si am plans pe asta! A, si mai plang pe una, vreau s-o descarc azi pe toata. Adrian o canta! Uita-te pe telefon, are 49 de secunde, coaie, da' stii cum: te unge pe suflet!"
...iar aici am fost nevoit sa cobor. Pacat, mare pacat! Mi-as fi dorit sa cunosc intreg playlist-ul de emotii al acestui adolescent nu miop, ci nebarbierit, care a sintetizat, in cele 15 minute de drum, doua probleme esentiale ale barbatului de mai tarziu.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
Postări
